Punctul pe Y / sâmbătă 07 octombrie 2006 Nr: 1826

Principiul partidelor comunicante

Vestea 'transferului' lui Dan Ioan Popescu la echipa conservatoare, antrenata de Dan Voiculescu, a starnit dezaprobare in tabara acestuia. Chiar fostul presedinte Ion Iliescu a declarat ca DIP n-ar fi trebuit sa tradeze nobilele idealuri ale pesedismului si sa-si dea pe fata arama de imburghezit (este o traducere libera a mesajului). Ceilalti fosti colegi s-au multumit sa-si dea coate si sa-si faca cu ochiul, semnificativ. In paralel se pregateste si un alt transfer, la fel de spectaculos. Acela al lui Adrian Nastase. Fostul presedinte fondator al PSD (partidul acesta se pare ca a fost fondat de mai multe ori) se afla si el in tratative avansate cu liderul din Baneasa si probabil ca procesul il va prinde cu sprijin conservator. Privite din afara, aceste miscari apar ca veritabile tradari: pana mai ieri, cei doi erau stalpi de nadejde ai unei formatiuni puternice si sortita parca sa nu mai iasa de la guvernare multi ani daca, vorba lui Magureanu, n-ar fi intervenit niscai forte din afara care sa modifice rezultatul alegerilor. Si iata-i, acum, in cu totul alta barca, mergand spre alte tarmuri. Ba, chiar, fortand nitel lucrurile, s-ar putea spune ca cei doi au revenit la Guvernare si n-ar fi de mirare ca la o eventuala remaniere sa-i vedem, propusi de PC, in niste posturi pentru care au suficienta experienta. Survine insa o intrebare: ce ar fi trebuit sa faca cei doi? Hartuiti de propriii colegi, cu sprijin politic retras, suspendati sau autosuspendati - pana unde ar fi trebuit sa mearga cu penitenta? Iata, insa, ca traim intr-o tara libera, cu o politica mai mult decat liberala, in care diferentele doctrinare sunt atat de neinsemnate incat cei care trec dintr-o barca in alta aproape ca nu observa ca exista vreo diferenta. O situatie asemanatoare intalnim la PNL. Si aici, disidenta face ravagii. Sfasierea sufleteasca a unor membrii venerabili sau onorabili, intre fidelitatea fata de conducerea aleasa si dragostea fata de presedintele tuturor romanilor ii pune in situatia dramatica de a li se trage suturi in fund daca se incapataneaza sa nu-si ia talpasita de bunavoie si nesiliti de nimeni. Ce sa faca un Boureanu sau o Turcan? Sa se aseze in pridvorul partidului si sa cerseasca mila si bunavointa colegilor? E sigur ca nu vor face acest lucru si ca vor trece in singurul loc dispus sa-i primeasca cu bratele deschise: Partidul Democrat. Exista un principiu al partidelor comunicante, care face ca, in ciuda unor miscari browniene, trecerea dintr-o parte in alta sa se faca riguros organizat. Mai organizat decat activitatea generala a partidelor - presupunand ca acestea mai fac si altceva decat sa-si dea afara membrii proprii si sa-i primeasca pe ai altora.