Punctul pe Y / luni 25 septembrie 2006 Nr: 1818

"Trufasa citadela"

Printre lectiile memorabile din perioada unei inexplicabile deschideri intelectuale din epoca timpurie a dictaturii ceausiste s-a numarat si volumul istoricului englez Barbara Tuchman, 'Trufasa Citadela'. Era o abordare complet novatoare a modului in care s-a facut politica in perioada de maxima expansiune si eficienta a imperiului britanic - cea victoriana. Destinele natiuni engleze erau gestionate si directionate de o categorie de personalitati extrase nu doar din aristocratia de varf a imperiului, ci si din cea de merit, dar care aveau in spate importante realizari materiale si patrimoniale. Politica se facea ca o datorie de onoare fata de tara, fara remuneratii sau beneficii de alta natura. Ba - mai mult - fiecare ministru bugeta din caseta proprie activitatea departamentului pe care-l conduce. Evident ca lucrurile s-au schimbat considerabil in lumea contemporana. Aristocratia, cata a mai ramas, isi vede de castele si de vanatori, iar locul ei a fost luat de politiceni de profesie, carora statul le asigura un nivel rezonabil de subzistenta. In Romania de azi nimeni, sau aproape nimeni, n-a apucat sa faca politica dintr-un sentiment pur al datoriei care ii revine catre societate in schimbul avantajului de a-i fi creat suportul material necesar acestui transfer. Singurul care a incercat si mai incearca - in opinia mea cel putin - este presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu. Controversat in exces si dincolo de limitele rezonabilitatii, patronul 'Crescentului' a parcurs Golgota suspiciunilor aproape niciodata dovedite, construind un business complex in care componenta mediatica n-a fost, in ultima instanta, altceva decat reflexul de contracarare a ceea ce el a considerat ca este nedrept fata de sine. Voiculescu ar fi putut sa traiasca linistit si confortabil, la adapostul acestei 'trufase citadele', multumindu-se sa manipuleze, in stilul de-acum clasic, acele miscari sau demersuri publice din care ar fi putut trage foloase. A preferat insa riscurile unei constructii politice, la debuturile sale cu certe propensiuni de stanga prin care a incercat sa-si puna in aplicare conceptele umaniste si de echitate sociala, intr-o societate prea bulversata de egoism si competitie feroce. Virajele ideologice si organizatorice au fost consecinte directe ale cautarii prelungite a unei busole care acum pare a se regasi in revitalizarea unui filon istoric, cu nimic mai putin justificat decat altele. Si chiar daca ideea conservatoare nu este la acest moment la fel de tentanta precum cea liberala sau cea social-democrata, marea peformanta a 'profesorului' ramane aceea de a fi realizat, printr-un business-plan clasic, un partid viabil dupa regulile unei afaceri de succes: profit maxim cu investitie minime. Partid mic ce tinde spre mijlociu, PC-ul voiculescian raspunde la ironii si persiflari printr-un drastic veto la adresa exceselor unui guvern din care face parte si care constata ca nu poate sa faca nici o miscare fara aportul sau. La 60 de ani cati implineste astazi, Dan Voiculescu se poate considera un politician calificat la locul de munca, chiar daca are de infruntat mai multa neincredere si adversitate decat cele de care au parte neavenitii victoriosi ai unei politici care-si asteapta inca implnirea si pe cei care sa o implineasca.