Poate ca in nici o alta oranduire istorica regulile puterii nu au fost atat de puse la punct ca in comunism. Cei care au dominat sistemul l-au dominat nu doar prin teroare si constrangere fizica - etapa ce a caracterizat inceputurile, ci si prin mijloace incomparabil mai perfide si mai eficiente. Pentru cei cazuti de la putere nu exista alternativa, decat in foarte rare cazuri. Daca nu erau lichidati fizic, li se rezerva decesul civil sau social. Deveneau paria, nu se mai vorbea despre ei si trebuiau sa se considere fericiti daca scapau doar cu atat. Disidenta politica era o utopie.De un an si mai bine, fostul lider aproape autoritar al PSD, Adrian Nastase, trece printr-o experienta doar vag asemanatoare. Iesirea lui din dispozitivul de conducere a fost una secventiala. Mai intai a fost nevoit sa renunte la sefia partidului, lasandu-i locul fostului sau subordonat si multumindu-se sa lucreze pe simulator cu ‚guvernul fantoma’. N-a durat prea mult pana sa inceapa ‚prigoana’ opozitiei la adresa functiei de presedinte al Camerei, obtinuta printr-un complex de imprejurari si astazi greu de explicat. I s-a alaturat, cu entuziasm aproape egal propria sa formatiune care l-a ‚sustinut’ in operatiunea de autosuspendare, alaturi de cea a lui Dan Ioan Popescu ce demonta structura de forta a unui partid care dominase autoritar scena politica printr-o tripleta (la care se adauga Miron Mitrea) cu certe atu-uri economice. Autosuspendarea consfintita prin retragerea sprijinului pentru presedintia Camerei a fost pasul decisiv pe care Adrian Nastase l-a facut spre Canossa patimirilor sale post-guvernare. Cel care isi asuma crearea si modernizarea PSD-ului, constata ca are tot mai putin loc nu doar in salile de reuniune, dar si in anturajul celor pe care el insusi i-a propulsat spre varfurile guvernarii sau ale structurilor de partid. Una dintre actiunile care i-au fost cel mai des si mai dur reprosate lui Nastase este si modificarea dura a listelor de candidati in alegeri peste scrutinul formal desfasurat in organizatii. Iar printre principalii sai acuzatori de astazi se afla o buna parte dintre beneficiari.Cel mai pregnant aspect insa ramane acela al rafuielii la varf. Plecat la drum, dupa ultimul Congres, cu un soi de conducere tricefala, datorita victoriei mai putin convingatoare a lui Mircea Geoana, partidul a intrat rapid intr-o criza de autoritate, generata de pozitiile divergente ale celor trei lideri. Incet-incet, gruparea pozitionata in spatele lui Geoana, a inceput sa puna stapanire pe mecanismele de influenta si de decizie. Obiectul lor principal a devenit infundarea definitiva - vechi reflex bolsevic - a lui Nastase, cel care ar trebui sa nu se mai scoale vreodata pentru a ‚popi’ pe cineva, dupa o alta reteta, de data asta locala. Ultima gaselnita este punerea in spinarea fostului presedinte a datoriilor din campania electorala, actiune si pripita si injusta atata timp cat Nastase a fost candidatul partidului si nu al familiei sale. Cu o duritate care s-ar fi putut cu greu imagina cu doar doi ani in urma, Mircea Geoana il someaza sa plateasca din buzunarul propriu. Intr-un entuziasm tipic linsajelor publice, DNA-ul se baga si el ca musca-n lapte, autosesizandu-se intr-un conflict pur comercial. ‚Vrem capul lui Nastase’, se aude, surd, din spatele noii conduceri care, grijulie cu imaginea partidului, se gandeste chiar sa-i retraga sprijinul politic. Care-o mai fi acesta…