La fel ca si Tariceanu, Geoana invata din mers sa incaseze. Sa ai stomacul tare si barbia solida devine una dintre conditiile fundamentale pentru a rezista in politica de varf. Considerat o simpla marioneta a lui Traian Basescu (inclusiv de catre acesta), premierul a primit lovituri in serie pana cand a constatat, oarecum surprinzator, ca poate sa raspunda. Din momentul acela meciul la varf s-a echilibrat, cu un sensibil avantaj pentru cel care detine parghiile executive, in pofida reprezentativitatii unui presedinte cu manusi constitutionale prea grele pentru a-i permite sa-si tina garda sus. Castigator neasteptat al unui scrutin programat pentru un candidat unic, Mircea Geoana a parcurs si el toate treptele neincrederii si ostilitatii vechii garzi, inlaturate prin puciul din 2005 de la comanda organizatorica. I s-a pus la indoiala si legitimitatea si capacitatea de a controla o masinarie complicata si tot mai ineficienta. In disputa dintre cele doua tabere istorice - cea a lui Iliescu si cea a lui Nastase - el a iesit invingator fara o echipa proprie. Incercarile de a o construi si impune s-au lovit de nenumarate piedici si nici la ora aceasta Geoana n-ar putea sa afirme ca are un staff si o strategie proprie. Marea lui performanta ramane insa aceea de a se fi miscat in asa fel incat sa nu dea nastere la o confruntare decisiva cu Ion Iliescu. A raspuns prudent la provocarile acestuia, dar nu a avut nici forta si nici interesul de a-l elimina, din punct de vedere organizatoric.Pastrarea fostului presedinte la carma grupului parlamentar din Senat in ciuda tot mai numeroaselor voci care-l acuza pe acesta de ineficienta si de neimplicare, reprezinta o decizie corecta. PSD nu-si poate permite, nici acum si nici in viitorul apropiat, cu sau fara alegeri anticipate, sa piarda sprijinul electoratului personal al lui Ion Iliescu. Fara acesta, probabil ca PSD-ul s-ar zbate acum prin zona pragului electoral. La randul sau, cu toate 'neghiobiile' pe care e nevoit sa le asculte, iar apoi sa le dezminta, Iliescu nu-si poate permite nici el sa iasa din jocul politic 'autorizat', garantat de apartenenta la o forta politica. Nu este - inca - vremea liderilor singuratici, capabili sa produca seisme politice prin ei insisi. Si nici a liderilor fara o 'patalama' care sa le confere un statut social si politic pe care altminteri nimeni n-ar fi dispus sa-l recunoasca. Asa incat 'armistitiul' de luni, in care nici Iliescu n-a mai ridicat problema neghiobiilor si nici Geoana pe cea a neimplicarii ramane ca o mica victorie personala a ambilor asupra propriilor orgolii. Si un colac de salvare pentru un partid care reuseste cu greu sa-si revina din degringolada produsa de disparitia unui lideriat de tip autoritar, cu cel practicat de... Apropo, cum il cheama pe baiatul acela arogant, care era, la un moment dat, si premier, si presedinte de partid, si candidat la presedintie?