Punctul pe Y / marşi 29 august 2006 Nr: 1800

Izolarea ca tratament politic

Partidul Conservator a propus, prin presedintele sau, o masura radicala: izolarea Partidului Democrat. Lipsirea sa de aliati, ca o masura de represalii impotriva unei atitudini tot mai agresive si mai hraparete, de profitor unic al beneficiilor guvernarii. Justificata pe fond, initiativa conservatoare nu are prea mari sanse de reusita. In primul rand, pentru ca scena politica este extrem de fluida, aliantele si mezaliantele succedandu-se intr-o logica ce tine doar de beneficiul prezent si de interesul de grup. Consecventa nu este una dintre calitatile de frunte ale politicianului roman. Si nici interesul general. Procese de izolare s-au mai manifestat, dar ele nu au fost rezultatul unor demersuri organizate, programatice, ci al unor realitati ireconciliabile. Cel mai izbitor model de izolare l-a oferit, consecvent, PRM-ul. Programul sau ideologic, metodele electorale l-au separat net de celelalte formatiuni. Cu exceptia unei scurte perioade de sprijin guvernamental acordat Executivului condus de Nicolae Vacaroiu, PRM s-a aflat tot timpul intr-o opozitie speciala, singulara. Nici alaturi de 'istorici', nici alaturi de PDSR-PSD, Vadim nu a fost perceput ca componentul unui 'arc de opozitie'. Ba, chiar, in intervalul 2000-2004 am avut de-a face cu doua Opozitii distincte, cu interese si obiective diferite, ceea ce n-a facut decat sa consolideze pozitia partidului-stat. PSD-ul, la randul sau, a fost izolat si in 1996, cand a avut, totusi, cel mai mare scor electoral, dar n-a avut parteneri cu care sa mearga la guvernare, si nici in 2004 cand situatia s-a repetat. Cu izolarea PD-ului este o alta poveste. Partidul Democrat a fost si este partidul Presedintelui. Presedintele, la randul sau, este presedintele democratilor, nu si al liberalilor, ungurilor sau conservatorilor. Atitudinea lui Basescu, preluata si amplificata de Partidul Democrat, a condus spre o continua situatie de izolare. Practic, presedintele este cel care, prin pozitia si atitudinile sale, este cel care izoleaza Partidul Democrat, nu doar in contextul general politic, ci chiar in sanul Aliantei care a castigat alegerile cum le-a castigat. Din acest punct de vedere apelul conservator nu este doar superfluu, dar el poate sa aiba si un caracter de semnal programatic. Intr-un peisaj politic in care nimeni nu se are bine cu nimeni, doar 'toti impotriva unuia' mai poate fi un semnal detectabil.