Punctul pe Y / sâmbătă 19 august 2006 Nr: 1794

Reteaua

Este, intr-un fel, comica surprinderea cu care opinia publica ia act de fiecare deconspirare - nevoita mai mult sau mai putin voluntara - a informatiilor fostei Securitati. Si asta pentru simplul motiv ca, din variate motive, niciodata pana acum fenomenul nu a fost abordat in intregul sau, ca structura aproape oficiala a institutiilor responsabile de represiunea fata de 'atitudinile dusmanoase', indreptate impotriva 'ordinii de stat'. Informatorii nu au fost inventati de Securitate. Nici macar de NKVD. Ei au existat dintodeauna, ca instrument prin care informatia putea fi obtinuta indirect, dar cu atat mai eficient. Informatorii au constituit, mereu, armata din umbra, secreta, de care diversele oranduiri s-au servit pentru a exercita controlul liderilor asupra populatiei. Statutul lor a fost, mai mereu, la limita legii, cu toate motivatiile introduse pentru a justifica un demers aflat cel mai adesea in afara moralului. Sistemul comunist este insa cel care a dus aproape de perfectiune sistemul, printr-o abordare 'stiintifica', intru totul acoperitoare - Securitatea - care, prin diviziile sale responsabile de starea de spirit a populatiei, acoperea intregul tablou al societatii. Fiecare institutie, intreprindere, organizatie avea rezidentul sau, de cele mai multe ori neacoperit, cunoscut ca atare. Acoperita era doar reteaua pe care si-o forma aceasta in interior, pentru a se putea afla in posesia tuturor informatiilor care i-ar fi permis sa elaboreze fisele si analizele pe care i le cereau sefii. Modalitatea de selectie si de folosire a informatiilor urmareau, evident anumite criterii, care tineau de profilul psihologic al candidatului, de pozitia lui in structura, de frustrarile sau de aspiratiile acestuia. Deci, informatori au existat peste tot, in toate segmentele societatii. Poate ca unele dintr acestea erau abordate cu mai multa atentie decat altele, in functie de calitatea informatiilor care puteau fi recoltate. Dar nu lipseau de nicaieri! O decoperire reala, eficienta a intregii retele s-ar putea face foarte simplu pornind de la organigramele Securitatii si continuand cu organizatiile arondate. Cred ca exista si norme numerice de informatori care trebuiau recrutati si daca nu documentele pastrate, macar evaluarile statistice ar putea conduce la alcatuirea si completarea intregului tablou. Daca este cu adevarat nevoie de el, uneori ma intreb la ce ne-ar folosi lista de vreo patru sute de mii de nume la cat este evaluat numarul total de informatori, daca ii vom lua la gramada, fara necesarele delimitari intre situatiile si conjuncturile in care s-au produs aceste recrutari, de o varietate ce tine nu doar de presiuni sau santaj, dar si de interes si de frustrari. Asa ca sa nu mai ne miram ca informatorii au fost si printre marii nostri sportivi, printre actori, printre scriitori, printre cercetatori, la fel ca si printre muncitori, tarani, meseriasi. Sa ne miram doar de nivelul ingrijorator al apetentei spre delatiune a poporului din care facem parte...