Punctul pe Y / vineri 11 august 2006 Nr: 1790

Paradoxuri securiste

Dupa ce-a evoluat vreme de sase ani in ritm de vals, Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securitatii pare ca trebuie sa se pregateasca pentru ritmuri mai alerte. Avalansa de solicitari venite din toate directiile - politicieni, ziaristi, profesori, sindicalisti - promite sa se alimenteze din straturile mai putin vizate pana acum ale societatii, punandu-i pe membrii Colegiului in fata unei misiuni aproape insurmontabile. Daca cu un singur dosar ei au consumat, in plenul Colegiului, mai bine de 12 ore, stau si ma intreb cand vor reusi - mergand in acelasi ritm - sa rezolve macar o parte din cele peste 1000 de (presupuse) dosare de jurnalisti care le-au fost, practic, bagate pe gat, inaintea categoriilor care legal au prioritate. Probabil ca guvernul si parlamentul vor trebui sa gaseasca solutii: ori marirea numarului de membri, ori crearea unor CNSAS-uri paralele, pe categorii sau prin implicarea in cercetare a unor categorii ale societatii civile - bineinteles, dupa ce acestea au fost, la randul lor, puricate. Lasand gluma la o parte, sa observam insa cateva lucruri. In primul rand, tot mai pronuntata inadecvare a reglementarilor de functionare a Colegiului la varietatea de situatii care apar si nu sunt cuprinse in lege. Cea mai frecventa situatie tinde sa devina aceea a informatorilor cu acte in regula, dar care n-au facut politie politica! Sau a celor fara angajamente, dar care au turnat in draci! Marele paradox al Legii si al punerii ei in practica il reprezinta insa faptul ca de patimit ar avea toti cei prinsi, intr-un fel sau altul, in plasa Securitatii, cu exceptia... securistilor! Acestia nu au de dat socoteala, practic, in comparatie cu ce patesc cei de care s-au servit. Securistii sunt considerati a-si fi facut datoria, in timp ce informatorii - indiferent de modul in care au devenit colaboratori-platesc toate oalele sparte. Pe masura ce plasa se strange in jurul unor nume celebre, refrenul care se face auzit nu mai este 'n-am fost informator/turnator', ci 'n-am facut politie politica'. Nimeni n-a facut politie politica! Cel care tinde sa se inscrie pe un asemenea palier este insusi Consiliul! Datorita modului dezastruos in care se iau deciziile - prin vot deschis si nu pe baza de dovezi si documente - Colegiul incepe el insusi sa faca politie politica, scotand in afara responsabilitati sociale, oameni despre care nu se poate afirma cu certitudine ca ar fi facut politie politica. Acest lucru largeste partia pe care cei in cauza o vor face spre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, unde astfel de cazuri se judeca cu mult mai multa acuratete si pentru care cineva plateste. Si nu putin.