Punctul pe Y / vineri 04 august 2006 Nr: 1785

O noapte furtunoasa

Am abordat intr-o recenta emisiune de televiziune, realizata de reputatul jurist Corneliu Turianu, o tema care s-a aflat in primul plan al atentiei publicului la sfarsitul si inceputul de saptamana. Este vorba despre judecarea recursului procurorilor facut la decizia instantei de a-l elibera din arest preventiv pe Ovidiu Tender, dupa mai mult de trei luni in care - sustin aparatorii sai - a fost retinut abuziv. Avand la indemana stenograma sedintei si consemnarile din presa am refacut, impreuna cu telespectatorii, filmul aiuritor al unei zile in care s-au concentrat, parca, toate hibele unei justitii departe de a fi reformate. Cu Codul de Procedura in mana, Corneliu Turianu a analizat si (des)calificat toate abuzurile si incalcarile de reguli si regulamente care s-au produs pe parcursul acelei zile in care parca toata lumea s-a inhamat la munca patriotica. Pentru ca este vorba despre o zi de duminica, cand de regula instantele nu lucreaza, dar cand s-au aflat la post si judecatori de rezerva si procurori de rezerva, si avocati din oficiu. Intr-un cuvant, toata recuzita. Dupa ce mai mult de 12 ore, sala de tribunal a fost transformata, laolalta de acuzatori, aparatori si judecatori intr-un maidan pe care putin a lipsit sa se declanseze o paruiala generala, la 'douaspe trecute fix' s-a rezolvat cazul: Tender a fost trimis inapoi in arest! O victorie a Parchetului, pentru obtinerea careia nu s-a precupetit nimic: nici argumente, nici influenta, nici abuzuri sau nerespectari ale drepturilor celor cu care s-a aflat in competitie. De mai bine de trei luni procurorii din acest caz par a nu face altceva decat a gasi noi motive pentru a-l retine pe omul de afaceri in arest. In mod normal, in trei luni cercetarea ar fi trebuit sa zbarnaie, iar dosarul sa ajunga la instanta. Nu numai ca nu s-a intamplat asa ceva, dar la debutul sedintei de duminica s-a schimbat si incadrarea juridica! Ceea ce inseamna inceperea unui nou dosar. Exista, desigur, o nemultumire generala fata de incetineala cu care justitia inainteaza in dosare considerate a fi din categoria marilor infractiuni. Cazul Tender e unul dintre acestea. El a fost considerat un 'infractor cu guler alb' care a prejudiciat economic statul cu sume mari. Nu e un bandit care-ti da in cap la colt de strada. In plus e si bolnav (aha, o ziceti, ca Hayssam) si i s-a mai nascut inca un copil de cand e cazat la Rahova. E greu de inteles cum ar putea el impiedica mersul inainte al anchetei, atata timp cat aceasta sta pe loc, ocupandu-se doar de pastrarea sa in custodie. Ei bine, pana cand culpele ii vor fi dovedite si instanta va pronunta pedeapsa, Tender are dreptul sa se bucure de prezumtia de nevinovatie, iar anchetatorii sunt datori sa-i respecte drepturile prezente in Constitutie. Ce s-a intamplat duminica noaptea la Curtea de Apel reprezinta insa o sfidare a tuturor acestor drepturi. O sfidare care nu va ramane fara urmari si pentru care - separat - statul va plati din nou. De ce statul si nu cei in culpa - e o intrebare mai veche la care nici doamna Macovei si nici dl Galca nu au izbutit sa dea un raspuns convingator. Cat despre dl Frattini, care tocmai fuse pe la noi, cred ca daca ar fi vazut filmul 'noptii furtunoase' ar fi pus surdina aprecierilor la adresa prietenei sale...