Punctul pe Y / marți 01 august 2006 Nr: 1783

Singuratatea alegatorului democrat

Partidul Democrat are o istorie interesanta in care se pot regasi unele dintre caracteristicile sale de astazi, care fac din el un partid din ce in ce mai singur pe scena politica si mai putin apt pentru orice tip de alianta. Plecat din radacina comuna a FSN-ului, el a grupat in jurul lui Petre Roman 'aripa tanara', reformista, a formatiunii nascute destul de aleatoriu din spuma entuziasmului popular ce a insotit rasturnarea dictaturii. Dupa caderea de la putere a lui Roman, in urma mineriadei din septembrie '91, a urmat si prima mare schisma, de la finele aceluiasi an, cand pe baza unei notiuni politice, un nou FSN s-a detasat de baza reprezentata de 'nou-nascutul' FDSN. Cel care a mostenit si grosul electoratului, la alegerile din '92, devenind partid de guvernamant, iar FSN-PD intrand intr-o opozitie reala. Cei patru ani care au urmat nu au insemnat prea mult pentru clarificarile teoretice. Alegerile din '96 si sentimentul predominant in electorat ca este nevoie de o schimbare au reprezentat un atu neasteaptat si nesperat pentru PD, care s-a vazut, peste noapte, in pozitia de aliat necesar al unei Conventii Democratice invingatoare, dar incapabila sa formeze singura un nou guvern. Campania electorala i-a oferit lui Petre Roman un prilej minunat de a-si etala calitatile reale de politician, el realizand un scor neasteptat de bun, atat in competitia prezidentiala, unde s-a clasat pe locul al treilea, cat si in cea parlamentara unde partidul sau a obtinut cel mai bun scor din istorie. Pe aceasta baza PD-ul a negociat 'la sange' cu Conventia, obtinand portofolii avantajoase in noul guvern si o pozitie de forta in luarea oricarei decizii. Cu toate acestea, impresia catastrofala pe care a lasat-o Conventia, datorita in special incompetentei liderilor taranisti si a duplicitarismului liberal, a afectat serios formatiunea la noul test electoral. Petre Roman a esuat lamentabil in campania prezidentiala, in timp ce partidul a obtinut un scor extrem de modest. Debarcarea 'liderului istoric' a aparut ca solutia de salvare a partidului de la o disolutie de tip taranist, iar Traian Basescu s-a dovedit a fi luptatorul de guerila capabil sa mentina partidul pe linia de plutire. Izolat cat a fost la guvernare, izolat si in opozitie, Partidul parea sortit, totusi, esecului, daca n-ar fi aparut ideea salvataoare a Aliantei DA, in care Basescu a avut taria sa accepte rolul de 'numar doi' si raportul de reprezentare impus de liberali. Ramas, in opozitie, in posesia unui esalon electoral stabil, compus din oameni de afaceri si intreprinzatori, partidul a contribuit, poate mai mult decat liberalii, la succesul care l-a readus la putere. Partid disciplinat, cu un lider autoritar si fara prea multi veleitari sub el, PD si-a consolidat iscusit pozitiile, coplesindu-si treptat partenerii, dezbinati in buna traditie a doctrinei. Strans, prea strans legat de presedinte, el se vede insa tot mai izolat pe scena politica, nereusind sa stabileasca punti de comunicare nici la putere si nici la opozitie. Lucru care, in conditiile unor alegeri defalcate, in 2008-2009, il poate readuce in pozitia de outsider.