Punctul pe Y / sâmbătă 22 iulie 2006 Nr: 1775

La doi pasi de razboi se aniverseaza pacea!

Dupa o lunga perioada in care s-au multumit sa traiasca la adapostul umbrelei protectoare a Marelui Frate, turcii din Republica Ciprului de Nord au declansat o veritabila ofensiva internationala de imagine. Ceea ce a provocat acest proces a fost suprinzatorul rezultat al referendumului din 2004 in care cele doua comunitati au fost chemate sa raspunda daca sunt pentru o uniune a celor doua entitati, intr-o formula federativa propusa de secretarul general al ONU, Kofi Anan. In timp ce turcii au spus 'da', grecii au raspuns cu 'nu' apelului international, golind de continut toata propaganda desfasurata de-a lungul celor trei decenii in care au aratat cu degetul spre ocupatia militara turca din Nord - ale carei efective, potrivit presedintelui Talat se rezuma la doar 600 de ostasi. Aniversarea din acest an s-a dovedit a fi un bun prilej pentru ca cipriotii turci sa infatiseze opiniei publice internationale si propriile lor adevaruri, surclasate sistematic de cele grecesti. Astfel, circa 60 de jurnalisti din 30 de tari au fost invitati sa vada cu ochii lor realitatile momentului. Presedintele Talat si ministrul Economiei, Deniz, au sustinut ample conferinte de presa, propunand un tablou cuprinzator al optiunilor actuale. Potrivit presedintelui, putini sunt cipriotii din Nord care ar dori acum o uniune ca Turcia. Majoritatea ar inclina spre declansarea unei independente de facto si singurul lucru care impiedica o asemenea masura este oportunitatea integrarii europene alaturi de grecii din Sud. Dupa parerea presedintelui, Uniunea a facut o greseala permitand unei tari divizate sa adere si sa aduca cu ea toate problemele nerezolvate ale secesiunii produse in conditii istorice tulburi. Uniunea a gresit si mai mult promitand partii turce ajutoare substantiale si deschiderea canalelor comerciale. Dupa doi ani nu s-a intamplat nimic si toate promisiunile au ramas pe hartie. Oficialii ciprioti turci gasesc o explicatie a acestei situatii - inclusiv a 'nu'-ului de la referendum, in teama de concurenta a celor din sud: potentialul turistic al nordului fiind net superior si deja o serie de investitii straine au facut ca in ultimii ani turismul - care se desfasoara greoi, exlusiv pe canale turcesti - sa creasca cu 34%. In plus, cred oficialii, se manifesta o atitudine duplicitara din partea marilor puteri europene, care au interese majore in relatia cu Grecia, partener de Uniune si chiar cu Ciprul grec (Franta, de exemplu, este principalul furnizor de armament al acestuia). Cu toate problemele pe care le pune izolarea, Ciprul de Nord continua sa spere. El isi armonizeaza activ legislatia cu cea a Uniunii, isi deschide piata pentru capitalul privat si dispune de un esalon important de tineri cu educatie si pregatire superioara. La o populatie de putin peste 200.000 de locuitori, 80 la suta dintre acestia sunt licentiati. Desi are oferte serioase din partea Consiliului tarilor islamice, Ciprul de Nord, unde fundamentalismul nu a prins radacini, merge pe cartea europeana. Din pacate, poporul de aici suporta consecintele unor probleme nerezolvate, intre Turcia si Grecia, pe de o parte, si Turcia si Uniunea Europeana pe de alta. Liderii sai sunt insa optimisti si considera ca in cele din urma realitatea li se va arata chiar si celor care acum nu au ochi sa o vada si care consta, in cele din urma, in insusi faptul ca acum, cand la doar vreo suta si ceva de kilometri spre est razbate zgomotul exploziilor noului razboi din Liban, Ciprul aniverseaza cel de-al 32-lea an de pace si de liniste. P.S. Ambasadorul Romaniei la Ankara, E.S. Constantin Grigorie, imi semnaleaza o eroare din corespondenta de ieri pe care ma grabesc sa o corectez: actualul presedinte, Talat, nu este invingatorul in alegeri al lui Rauf Denktas, ci succesorul sau!