Punctul pe Y / joi 13 iulie 2006 Nr: 1771

Moldova da cu flit unirii!

Om cu Moldova in suflet, presedintele Basescu aloca o buna parte din timpul sau clarificarii relatiei dintre cele doua tari fratesti. Dar, cum spune zicala, frate-frate, dar unirea e o problema care trebuie sa tina cont de multe 'amanunte'. Marturisirea facuta cu naduf de Traian Basescu la o intalnire cu olimpicii moldoveni, cum ca ar fi propus omologului sau de la Chisinau varianta unei intrari, brat la brat in UE a ramas, pana ieri, fara replica. Abia acum dl Voronin a catadixit sa raspunda, in termeni neobisnuit de categorici, avand in vedere relatia dintre cei doi, intarita de 'podul de vin' dintre cramele de la Chisiniu si cea de la Cotroceni. Am vorbit despre asta cu dl Basescu, a spus el, dar au fost doar vorbe. Noi dorim sa ne unim cu marea familie europeana, dar nu cu altcineva. Adica, mai pe sleau fie spus, nici nu ne trece prin cap sa renuntam la suveranitatea noastra, la teritoriul nostru, la limba noastra chiar, doar ca sa se laude cei de la Bucuresti cu o Romanie Mare. Mai mult, presedintele moldovean a insistat asupra faptului ca Romania nu le face nici un serviciu moldovenilor, tot insistand sa se bage nechemata in negocierile privind Transnistria si ca mai bine ar face sa semneze odata tratatul bilateral. Dintr-un foc, prietenul de peste Prut arunca peste bord doua dintre temele de politica externa in care Traian Basescu a investit mai multa energie decat ar fi fost necesar: uniunea dintre cele doua tari si participarea la negocieri. Prima este constant respinsa de partener; cea de-a doua este deja una dintre ideile fixe ale rusilor care nu inteleg in ce calitate Romania s-ar amesteca in aceasta 'afacere de familie'. De familie ex-sovietica. Problema unirii celor doua tari este, spuneam, una complexa. Odata depasita faza romantica a 'podurilor de flori' au aparut, tot mai evidente, lucrurile care ne despart. Cel mai pregnant dintre acestea ramane interesul oligarhiei moldovene de a-si pastra nealterate atu-urile si influenta. Cine-ar renunta, de buna voie, la toate avantajele ce decurg din suveranitate, pentru acelea, iluzorii, a unei reintregiri problematice? Cine ar demola solidele relatii economice mai mult sau mai putin subterane, ale unor economii care s-au consolidat in complementaritate, pentru a incerca sa se insereze pe o piata prea ocupata? Modelul german de reunificare a fost unic. El nu va functiona in cazul Romaniei si Moldovei pentru ca resorturile istorice sunt altele si atu-urile economice - si, implicit, politice - nu sunt comparabile. Vom ramane, in acest caz, cu o vaga speranta si cu regretul ca ambele clase politice nu dispun de maturitatea si seriozitatea necesare unui obiectiv de o atare importanta.