Punctul pe Y / sâmbătă 08 iulie 2006 Nr: 1768

Hartuirea politica

Nu numai ca legea nu pedepseste hartuirea politica, precum cea sexuala, ba este chiar considerata motorul progresului, in varianta sa binara, in care Opozitia Buna Inghesuie Puterea Rea prin toate colturile, ii face propuneri indecente si uneori ii mai baga si mana pe sub fustele executive. Cel mai hartuit om din politica romaneasca ramane premierul Tariceanu. Acesta suporta cu un stoicisim pe cale sa devina proverbial nu numai provocarile Opozitiei ci si pe acelea, incomparabil mai indraznete si, uneori chiar mai nerusinate ale propriei familii politice. Iar daca el este personajul cel mai hartuit, atunci cel mai indarjit hartuitor al sau este insusi presedintele, cel care potrivit algoritmului electoral ar fi trebuit sa aiba un comportament de sot iubitor, nu unul de amant inselat si indarjit. Mai nou, presedintele nu se multumeste cu aluzii sau cu reprosuri directe: el da buzna pur si simplu in dormitoarele Executivului si sub ochii de copii speriati ai ministrilor incearca sa o forteze pe mama la felurite fantezii, unul dintre ele nerecomandate nici macar majorilor. Si de parca asta n-ar fi de ajuns, presedintele-hartuitor i se adauga si cateva dintre rubedeniile apropiate ale premierului, care-l trag la raspundere in numele disciplinei de familie ca refuza sa stea capra atunci cand interesele de (mez)alianta o cer. Iesind din meandrele parobolei, sa spunem ca misia sefului Executivului nu este deloc una usoara. tentativele sale de a dobandi o independenta reala fata de aliatul sau totalitar se platesc scump, cu crize, scandaluri si dispute care abat atentia nu numai a publicului, de la treburile curente spre altele lipsite de continut. Ambitia prezidentiala de a se afla chiar cu pretul fortarii Constitutiei in capul mesei il face pe Traian Basescu sa ignore adevaratele interese generale in favoarea unor tinte false. 'Controlul' prezidential asupra Parlamentului si a Executivului nu face decat sa nasca o rezistenta si mai indarjita din partea celor tot mai putin dispusi sa accepte o asemenea forma de guvernare. Premierul insusi se vede adesea silit sa recurga la tertipuri de genul celui cu retragerea din Irak pentru a obtine ragazuri ca sa-si continue actiunile curente. Ca nu e dispus sa se retraga el insusi politicos, pentru a face loc unuia in care presedintele are mai multa incredere (pana la proba contrarie) nici nu este de neinteles: nimeni nu lasa cascavalul puterii in favoarea pesmetilor datoriei - cel putin nimeni si inca nu in politica romaneasca. Toti cei investiti cu puteri temporare incep sa creada in misia lor sfanta si in datoria de a o duce la capat, indiferent cu ce pret. Chiar si cu acela al hartuirii. Politice.