Punctul pe Y / vineri 23 iunie 2006 Nr: 1762

Ce vrea Emil Constantinescu?

Emil Constantinescu a intrat in galeria presedintilor alesi democratic ai Romaniei printr-o intamplare combinata: sustinerea insistenta a candidaturii sale de catre Alianta Civica si de catre Ana Blandiana personal, si resentimentele lui Corneliu Coposu fata de Ion Ratiu, cel mai avizat aspirant al Conventiei Democratice la aceasta functie. Aceste doua umori, coroborate cu dorinta majoritatii electoratului pentru o schimbare care sa ofere sansa unei guvernari mai coerente si mai putin corupte l-au propulsat pe Emil Constantinescu, ca exponent al schimbarii la Cotroceni. Timp de patru ani, el s-a straduit sa-si construiasca o personalitate care-i lipsea in mod natural. Prizonier al Conventiei si al celor trei centre de putere care fragmentau demersul guvernamental, si-a indreptat atentia spre exterior, in aspiratia de a deveni 'lider zonal' intr-o parte a Europei in care Romania ar fi putut constitui un model. N-a fost sa fie, ori pentru ca statura sa nu era suficienta, ori pentru ca altele erau interesele marilor puteri in zona. Esecul extern a fost consolidat de cel interne: 'infrangerea' sa de catre securisti a ramas de pomina, la fel ca si 'greata' fata de politicieni. In aceste conditii, cariera politica s-a incheiat inainte de termen odata cu dizolvarea de facto a Conventiei si cu defectiunea liberala care l-a lasat, practic, fara obiectul muncii. Intrat in viata civila, Emil Constantinescu a plonjat pentru o buna bucata de vreme in uitare. Incercarile sale de a anima niste partide de buzunar au fost sortite esecului. Nu l-au scos din anonimat nici cele patru volume masive de amintiri de la Cotroceni pe care nu prea s-a incumetat nimeni sa le citeasca. Au trecut peste el doua cicluri electorale fara a lasa urme. Iata insa ca, de o bucata de vreme, Emil Constantinescu este activ. Prezent pe ecranele televizoarelor in talk-show-uri de mai mica sau mai mare audienta, el si-a indreptat tirul asupra celorlalti doi presedinti. Asupra lui Traian Basescu - inamic vechisi indarjit, inca de pe vremea guvernarii Conventiei - si a lui Ion Iliescu. Pe primul il acuza cu insistenta de colaborare cu Securitatea si incearca sa convinga CNSAS sa caute si prin acele dosare care contin dovada 'prieteniei' actualului presedinte cu odioasa institutie. Pe cel de-al doilea il da in vileag ca fiind cel care ar fi organizat cu buna stiinta expeditia minerilor in Capitala in iunie 1990 si ca ar fi promovat ciomagirea cadrelor didactice (printre care s-ar fi numarat si el) si a studentilor din Univeristate, oferindu-i lui Dan Voinea acele informatii de care acesta are nevoie pentru a-si desavarsi opera justitiara. Mai pe sleau spus, Emil Constantinescu ar fi incantat sa-i dea in gat pe cei doi colegi ai sai. Cu ce beneficii? Unul extrem de incert: portretul sau ar putea ramane singurul neciobit in galeria presedintilor. Pe el, insa, nu-l va mai putea aduce nimic in primul plan al unei vieti politice ce a evoluat in directii pe care el nu mai reuseste sa le perceapa.