Punctul pe Y / miercuri 17 mai 2006 Nr: 1745

Otopeniul nesimtirii romanesti

Revenind in tara dupa aproape doua saptamani de peregrinari prin aeroporturile Europei si ale Lumii Noi, am dat nas in nas cu realitatea romaneasca de dinaintea aderarii la Uniunea Europeana. O realitate concreta, pe care n-o poate cosmetiza nimic si cu care ii intampinam si pe cei care nu ne cunosc obiceiurile.Mai intai, cursa de seara, aproape de miezul noptii venita de la Londra, n-a fost trasa la terminalul nou prin care pasagerii ar fi putut sa ajunga direct la receptia bagajelor. Nu. Probabil pentru ca personalul rampelor mobile plecase deja acasa, aeronava a fost trasa pe undeva pe la mijlocul platoului, cei aproape 200 de pasageri au fost inghesuiti in autobuze, de unde s-au bulucit mai intai pe o scara ingusta si abrupta, cu bagajele dupa ei, iar, mai apoi pe o scara rulanta care nu functiona din aceleasi motive de mai sus: personalul care trebuia sa o puna in miscare se afla si el in bratele celor dragi sau ale lui Morfeu, dupa caz. La trecerea de frontiera erau doar doi ofiteri, motiv pentru care s-au format imediat doua cozi lungi care au dus dincolo de miezul noptii momentul calcarii pe teritoriu romanesc. A urmat o noua si lunga asteptare: aceea a bagajelor. Pentru ca avionul fusese tras unde era tras, acestea erau aduse cu taraita de singurul echipaj disponibil la acea ora cu carucioarele motorizate. O parte dintre calatori au dorit sa foloseasca acest ragaz in scopul rezolvarii unor necesitati urgente, ceea ce a condus la formarea unor noi cozi impresionante in fata celor doua toalete care erau disponibile pentru calatorii de la sosiri (atat a considerat proiectantul!) doar cate doua cabine de WC. Cine era obosit si nu-i sosise inca bagajul nu avea decat sa contemple cele 3 scaune din sala de asteptare pe care erau tolaniti, epuizati de eforturile de peste zi, trei manipulanti de carucioare care evaluau, din ochi, calitatea acestui transport.As fi incercat sa semnalez aceste cateva observatii chiar din seara respectiva daca as fi avut cui. Dar n-am avut. Administratia aeroportuara isi dormea somnul binemeritat pentru capacitatea de a fi adus aeroportul 'Otopeni' la standardele lui 'Henri Coanda' (apropo: un nume mai greu de pronuntat pentru operatorii straini se putea gasi cu greu!). Adica aceleasi de pe vremea lui Ceausescu: nepasare, aroganta, dispret fata de beneficiari si multa, multa indiferenta. Este exact incarcatura cu care administratia aeroportuara si sefii acesteia din ministerul de resort considera ca suntem datori sa intram in Europa. O Europa cu care nu ne putem masura si compara la nici unul dintre capitole. La o ora cand toate celelalte mari aeroporturi de pe continent duduie sub presiunea traficului, al nostru - Otopeniul - isi doarme somnul nesimtirii celor care-l administreaza.