Dupa ce a esuat in incercarea de a-si convinge colegii (altadata nu era nevoie sa-i convinga de ceva: erau dinainte convinsi) ca partidul mai are nevoie de el, chiar daca are anumite probleme cu justitia, si a fost nevoit sa-si dea demisia din partid si din functia detinuta in Parlament, Adrian Nastase a facut cuvenita penitenta, inconjurand in picioarele goale, prin cioburile gloriei de altadata, Canossa patimilor sale. A participat cu smerenie la ceremonia prin care i se lua scaunul de sub sezut, intr-o secventa care anula dintr-un condei batalia de luni de zile pentru pastrarea acestuia. Renuntarea sa a continut insa si o ''mica'' razbunare: dandu-si demisia a lipsit partidul de posibilitatea de a pastra functia de presedinte si de a o alterna. ''Dupa mine potopul!'' - pare sa-si fi spus liderul, adunand grijuliu din somptuosul cabinet toate obiectele ce-i apartineau si propunandu-si, spre deliciul jurnalistilor, sa le dea foc in strada. N-a facut-o, binenteles, era doar o figura de stil ce se dorea sa aibe o semnificatie speciala: plec ca sa nu ma mai intorc. In zilele care au urmat, prin vorbele in doi peri sau prin tacerile bine subliniate, Adrian Nastase a incercat sa transforme esecul intr-o mica victorie, facand sa pluteasca deasupra colegilor sai sabia lui Damocles a unei parasiri definitive a partidului in slujba caruia s-a aflat de la inceputurile carierei sale politice, reusind performanta de a-l pune in slujba sa. Amenintarea plecarii a generat frisoane intr-un partid si asa slabit de dezertarile sau racolarile din teritoriu, dar si intr-o opozitie care a intuit ca daca randurile celor dornici sa plece vor fi suficient de dese, echilibrul general urma sa se rupa. Principalul beneficiar al teoreticei miscari - Partidul Conservator - n-a facut decat sa asiste procesul, asteptand cuvenitele clarificari. Care au venit, dar intr-un alt sens. Adrian Nastase a declarat ca ramane in partid, dar ca va solicita un congres extraordinar care sa limpezeasca lucrurile. Aripa solidara cu el - cei adusi recent in partid si instalati direct pe functii de conducere de catre Nastase - a schimbat macazul hotarata sa astepte momentul favorabil. Alaturi de un Geoana tot mai dezorientat si mai nesigur pe el, Iliescu a preluat controlul si initiativa, incercand sa reduca efectele colaterale ale acestui zbucium intern. Lucrurile par sa se aseze in ideea ca la congresul extraordinar, pentru a carui organizare se vor face presiuni serioase, clarificarile vor veni prin restabilirea unui echilibru pe care singura persoana care-l afecteaza este Mircea Geoana. Nastase pare sa se fi clarificat el insusi, propunandu-si sa faca ceea ce n-a avut ragaz sa faca cand avea toate mijloacele: sa reformeze partidul. Nimeni nu pare insa sa tina cont de un simplu amanunt: si anume ca refuzul perchezitiei nu rezolva problemele personale ale lui Adrian Nastase. Ba chiar le complica. Iar o eventuala decizie a justitiei impotriva sa il va scoate definitiv din joc. Atunci, intre ce si cine vor avea de ales pesedistii? Si ce vor mai clarifica?