Punctul pe Y / vineri 24 martie 2006 Nr: 1699

Despartirea apelor

Agitatie mare in PSD, cam la fel cum s-a intamplat cu opt ani in urma. Atunci PDSR-ul, intrat in Opozitie dupa pierderea alegerilor, a fost zguduit de 'actiunea destabilizatoare' a celor vreo 5-6 membri cu greutate - intre care Iosif Boda si Teodor Melescanu - care solicitau imperativ o reforma, determinata de acutizarea unor fenomene. Erau acuzate, si atunci, coruptia, sistemul de clan, ciocoismul cu girofar. Desidentii au incercat sa-l atraga de partea lor pe Ion Iliescu, redevenit presedinte de partid dupa esecul electoral, dar acesta a refuzat. Rezultatul: cea de-a doua sciziune istorica a partidului si aparitia unei formatiuni - APR - care avea sa aiba o ascensiune fulminanta in sondaje, dar si o prabusire asemanatoare la alegerile din 2000, cand n-a reusit sa intre in parlament. S-a dovedit atunci ca cei care au ales sa ramana in interiorul PDSR au facut optiunea castigatoare, partidul revenind in forta la putere in 2001. Prea in forta, pentru ca dominatia autoritara a mediului politic i-a facut pe liderii sai - in speta Adrian Nastase - sa greseasca grav in chestiuni esentiale si sa-si pregateasca, in acest fel, esecul de la finele unui ciclu de guvernare, altminteri remarcabil. Ce se intampla acum in PSD aminteste de '97. O parte dintre membri - 'aripa Nastase' - vor un congres extraordinar in care sa se produca niste schimbari in mecanismul care ei considera ca functioneaza defectuos. 'Aripile Geoana si Iliescu' considera, dimpotriva, ca lucrurile nu merg chiar asa de prost si ca demisiile si dezertarile nu fac decat sa intareasca partidul si sa-l debaraseze de cei care nu sunt in stare sa-l sustina cu toata hotararea necesara. Aparent, plecarile din PSD - prin excludere sau prin demisii - slabesc partidul. La capacitatea de vot. In fond, insa, aceste clarificari sunt benefice. Pentru ca multiplele tendinte din interior nu mai pot coexista. Sunt, pe de o parte, veteranii, care si-au construit cariera pe langa liderul istoric, cei care considera ca are o legitimitate care nu le poate fi luata. Pe de alta, este valul de noi membri, adusi de Nastase si instalati cu derogari in functii de conducere, a caror situatie depinde direct de fostul lider si care se simt amenintati. Acestia nu recunosc autoritatea lui Geoana si spera sa produca o schimbare, cel mai probabil printr-un congres extraordinar pe care-l reclama cu tot mai multa insistenta. Demisia nu este o solutie decat pentru cei care au mai putin de pierdut. Ceilalti prefera sa astepte si sa vada inspre ce parte va inclina balanta in urmatoarea perioada. Cat despre scaderea in sondaje, chestiunea e relativa, atata timp cat nu se vad la orizont alegerile. In ciclul trecut, pe vremea asta, PNL-ul avea vreo 8-9 procente, in timp ce PD se zbatea pe la 6...