Punctul pe Y / joi 23 martie 2006 Nr: 1698

Stabilitatea guvernului Tariceanu

Una dintre obsesiile cvasipermanente ale actualei puteri a fost cea legata de fragilitatea majoritatii parlamentare. De aici si propensiunea spre alegeri anticipate si animozitatea aproape permanenta care a dominat relatiile din Coalitie. Numai ca, oricat ar parea de paradoxal, stabilitatea guvernarii nu a fost pusa niciodata in pericol, nici chiar de unele 'tradari' ale partenerilor mai putin disciplinati. Si iata, cel mai bun exemplu il constituie decizia luata de conservatori de a-si sustine candidatul propriu la presedintia Camerei, actiune cenzurata prompt de PRM-ul lui Vadim Tudor, cel considerat 'adevarata' opozitie. Dintr-o trasatura de condei verbal a lui Bolcas, lucrurile s-au calmat si continuitatea activitatii parlamentare a fost asigurata din partea din care Coalitia se astepta cel mai putin. Deasemenea, cele vreo 4-5 motiuni de cenzura de pana acum au constituit mai degraba exercitii de imagine ale Opozitiei decat o amenintare la adresa stabilitatii guvernarii. Cred ca cei mai dezamagiti, in situatia unui succes - improbabil - ar fi fost tocmai initiatorii, prinsi pe picior gresit si complet nepregatiti pentru a beneficia de roadele unui asemenea succes. Cu sau fara alegeri anticipate, cu sau fara sefia celor doua Camere, cu sau fara antanta cordiala cu presedintele si presedintia, Guvernul Tariceanu este, poate, unul dintre cele mai stabile de pana acum. Cu toata alcatuirea sa pestrita si aleatorie, cu toate diferentele de vederi si de influente dintre membrii sai, cu ezitarile si razgandirile premierului, niciodata - nici chiar in momentul anuntatei intentii de demisie a lui Tariceanu - guvernul nu a fost in pericol sa cada. Pentru simplul motiv ca nimeni nu dorea acest lucru. Cu spectrul ratarii aderarii la termen in fata, cu nenumaratele probleme interne din Opozitie si din arcul guvernamental, nimeni nu a avut dorinta reala a vreunei schimbari. Poate, cu exceptia presedintelui Basescu, nici el, insa, foarte sigur pe dorinta si pe identitatea alternativei. Aproape paralel cu realitatea framantarilor politice din jur, guvernul si-a vazut de drumul sau, cu cei cativa ministri activi si realmente preocupati de obiectivul aderarii, dar si cu droaia de detinatori de portofoliu ministerial fara har si fara noima personala in aceasta alcatuire rezultata din experimentul - reusit - pe care presedintele Basescu l-a facut dupa alegeri, fortand numirea unui guvern necastigator. Guvernul va rezista cu brio, indiferent de cat de neindemanatic se va dovedi, daca cele cateva repere esentiale vor putea fi urmarite si atinse. Dupa 1 ianuarie 2007 insa, in situatia fericita a aderarii la termen, zilele sale sunt numarate.