Punctul pe Y / luni 20 martie 2006 Nr: 1695

Geoana si golanii

In tensiunea care a insotit dezbaterile asupra mentinerii sau retragerii sustinerii politice pentru Adrian Nastase, Mircea Geoana si-a pierdut cumpatul si s-a adresat intr-un mod ireventios colegilor sai, facandu-i 'golani' si 'mizerabili' pe cei care se agitau sa faca o lista de sustinere a inca presedintelui executiv. Lipsa de tact si de politete i-a fost sanctionata exemplar, presedintele PSD fiind nevoit sa faca fata unei adevarate avalanse de acuzatii, reprosuri si chiar insulte, intr-o maniera la care nu cred ca a mai fost supus pana acum vreun presedinte de partid. Acest lucru se intampla exact in momentul in care Adrian Nastase iesise din scena, iar Mircea Geoana se afla, pentru prima data, in deplinatatea prerogativelor sale. Acest episod este sugestiv pentru ceea ce va insemna, pana la Congresul extraordinar, misia de lider al principalului partid de opozitie. Daca pana acum Mircea Geoana putea sa se prevaleze de faptul ca, data fiind configuratia echipei de conducere, nu-si poate manifesta prerogativele datorita impreciziilor regulamentare, acum nu mai are o astfel de scuza. Este presedinte 'plin', cu responsabilitati si obligatii pe masura. Formula nu este insa suficienta pentru a-si manifesta o autoritate inca incompleta. Se poate astepta oricand la reactii de 'nesupunere', unele chiar violente, din partea unor membri de partid care refuza sa-i recunoasca noua autoritate. Echipa sa nu este inca vizibila, iar presedintele este inconjurat mai degraba de adversari, frustrati de eliminarea celui pe care-l considerau adevaratul lor lider, decat de prieteni, dornici sa-i intareasca pozitia. Singura lui sansa, in acest moment, este de a strange relatia cu un Ion Iliescu, de care mai multe lucruri il despart decat cele care-l leaga, pentru a calma spiritele si readuce linistea in randurile formatiunii. Geoana trebuie sa demonstreze acum ca pierderea de aderenta si prabusirea din sondaje se datoreaza balastului de imagine pe care l-a generat Nastase, si nu datorita modului defectuos in care a condus el partidul in aceasta perioada dificila. Or, pentru asta va trebui sa faca pace cu golanii si mizerabilii si sa-i convinga pe acestia ca au un obiectiv comun: acela de a nu iesi definitiv din scena politica.