Punctul pe Y / joi 16 martie 2006 Nr: 1692

Decontul lui Nastase

In noaptea de marti spre miercuri din debutul acestui martie capricios si rautacios s-a produs iesirea din istorie a unuia dintre cei mai importanti oameni politici pe care i-a dat revenirea la democratie. Intrat discret, ca modest expert in CPUN-ul lui '90, Adrian Nastase a parcurs cu siguranta treptele ierarhiei de partid si de stat. Si chiar daca nu a reusit sa atinga pozitia suprema la care a aspirat - cea de presedinte - el este omul care, intre 2001-2005, a acumulat cea mai mare capacitate de decizie si putere, monitorizand cu autoritate necontestata partidul cu cel mai larg bazin electoral si tara pe care acesta a administrat-o. Aceasta pozitie, in care dupa cum singur marturiseste, a sacrificat preocuparile legate de combaterea coruptiei in favoarea amplificarii eforturilor de integrarea europeana, este si cea care i-a fost fatala. Spre deosebire de Ion Iliescu, om care a invatat 'de mic' sa convietuiasca cu puterea si cu regulile exercitarii ei, reusind sa ramana egal cu sine insusi si cand a fost in functii si cand n-a mai fost, Adrian Nastase s-a lasat coplesit de sentimentul ca poate organiza si dirigui totul. Excelent organizator, inzestrat cu rigoare si capacitate de efort, el s-a lasat controlat, treptat, de un anturaj care a stiut sa traga foloase maxime de pe urma sa si care l-a facut sa creada ca merita mai mult decat ceea ce ii revine in mod obisnuit. Omul politicos si amabil care a sarit treptele fermecandu-si interlocutorii cu cultura si umorul sau subtire, s-a tranformat intr-un personaj superior, distant si arogant, tot mai incapabil sa comunice natural cu cei din jur. Succesul - sub comanda sa guvernul a inregistrat performante evidente - l-a ametit si l-a facut sa creada ca este de neinlocuit. Manipularea oamenilor, care devenise sportul sau preferat, i-a format un larg cerc de persoane care depindeau de el, dar care nu-l pretuiau. Ostilitatea marcata a presedintelui Iliescu fata de 'ciocoismele' sale a inceput sa sape la temelia edificiului sau de putere intr-un moment in care nu credea ca mai poate pierde ceva. A pierdut, la mustata, competitia cu un Basescu populist si popular si de aici au inceput problemele sale. Toboganul pe care s-a rostogolit constant a avut momente semnificative: castigarea bataliilor pentru scaunul de presedinte al Camerei si impotriva perchezitiei la casele sale i-au dat semnalul fals ca inca se mai bucura de incredere printre cei pe care i-a condus cu mana de fier, starnind nu putine resentimente. Nu atat preocuparea pentru imaginea partidului si credibilitatea sa a fost motivul care a dus la votul sever care l-a scos din joc, cat resentimentele cvasigenerale fata de o persoana in mod evident mai preocupata de ea decat de altii. Activul PSD, acelasi care i-a refuzat lui Iliescu revenirea, este cel care a sanctionat in ultima instanta aroganta si dispretul fata de oamenii de care se servea. Adrian Nastase iese din scena asa cum a intrat: democratic. Impartaseste soarta altor lideri de partid care n-au reusit sa evolueze odata cu realitatile din jurul lor - precum Roman sau Stoica - si achita de unul singur nota de plata a unui esec pe care n-a mai reusit sa-l gestioneze. Odata cu el, in PSD se incheie epoca oamenilor providentiali. Democratia autentica incepe sa intre si in aceste structuri care vreme indelungata s-au manifestat dupa modele autoritare. Nastase pleaca, lasand in urma un decont pe care nu este prea limpede cine il va plati si cum. Si probleme pe care cei ramasi nu stiu cum vor putea fi rezolvate.