Punctul pe Y / vineri 10 martie 2006 Nr: 1687

Monica la rascruce

Ministrul Justitiei, doamna Monica Macovei a marturisit ca marti, dupa votul din Camera Deputatilor prin care s-a respins cererea de perchezitie la casele lui Adrian Nastase, s-a gandit sa demisioneze. Intr-o strafulgerare a constiintei si-a dat seama ca nu se bucura de sprijinul politic pe care demersul sau impotriva coruptiei il necesita. S-a zbuciumat toata noaptea, intorcand problema pe toate fetele, pentru ca spre dimineata sa se ajunga la concluzia sa nu demisioneze. Motivul: nu a dorit ca ea insasi sa constituie o piedica in calea integrarii, tocmai acum, inaintea raportului de tara. Avand de ales intre libertatea sa de constiinta si datoria fata de tara, a ales ultima varianta. Asa ca miercuri de dimineata s-a dus, ca deobicei, la lucru, la minister, si la dezbaterea de la ProDemocratia pe tema proiectului unei legi privind controlul averilor. Acolo a reusit sa fie la fel de confuza si de inexacta in prezentarea variantei guvernamentale de proiect precum a fost la Parlament in argumentarea necesitatii perchezitiei la Nastase. Nu mai inexacta decat co-participantul la manifestare, dl Bodu, care a reusit doar sa defineasca rolul institutiei pe care o conduce (Fiscul nu confisca!). Revin la deceptia incercata de dna Macovei marti, la ceas de seara. Povestea vietii si operei domniei sale, poate fi de folos in intelegerea momentului, asa incat o sa incerc sa o revizuim: domnia sa a fost, in timpul regimului comunist, procuror. A fost procuror si in anii de inceput ai democratiei. N-a avut prea mult drag de aceasta meserie, care, probabil ca nu se prea potrivea cu datele sale intime. Nereusind sa manifeste ravna necesara, a intrat adesea in conflict cu sefii pe motiv de lucrari tergiversate sau nefinalizate. S-a despartit fara regrete de aceasta institutie, aruncandu-se in bratele societatii civile. Aici s-a simtit mult mai in largul sau, pentru ca, in loc sa primeasca mustruluieli din partea sefilor, putea ea insasi sa-i ia la intrebari in numele drepturilor omului. Si nu doar pe fostii sai sefi, ci pe toti ceilalti, de la opinca la vladica. Aparand tot felul de cauze, dna Macovei a devenit una dintre vocile contestatare cele mai cunoscute. Pornind de la aceasta conditie implicita de critic al vechiului regim, cel nou a zis ca n-ar fi rau sa-i dea ceva de lucru pentru a-si demonstra practic calitatile. Devenita ministru al Justitiei, dna Macovei s-a inchipuit coborata cu harzobul din Ceruri pentru a face ordine pe Pamant. A considerat ca bunele intentii sunt suficiente in atingerea scopurilor. A actionat direct, fara menajamente si chiar fara o strategie, intr-o maniera conflictuala, obligandu-i pe cei din jur sa inteleaga ca are o misiune istorica ce nu se poate impiedica de cine stie ce chichite politico-administrative. Mai repede si mai total decat oricare alt membru al Executivului, dna Macovei a reusit sa-si antagonizeze intregul mediu in care a actionat. A constatat cu neplacere ca ii este greu sa realizeze ceva atata timp cat nu reuseste sa aiba un minim de sustinere, macar din partea celor pe care teoretic ii reprezinta. Marti, la Parlament, a putut sa constate direct ce inseamna o asemenea lipsa de sustinere si cum nobilele idealuri pot sa se dezumfle in absenta unei elementare strategii de comunciare. Pentru ca, daca are o problema, una mare, asta e problema dnei Macovei: comunicarea. Ori, unde nu e comunicare, nimic nu e. Nici macar lupta anticoruptie.