Punctul pe Y / marți 28 februarie 2006 Nr: 1668

Fuziunea a murit, traiasca Alianta!

Nimic mai limpede despre soarta fuziunii liberalo-democrate (sau democrato-liberale?) decat declaratia oficiala data duminica de organizatia Bucuresti a PNL si prezentata cu dictie si aplomb de catre presedintele acesteia, Ludovic Orban. Deloc intamplator, probabil, aceasta vine dupa discutiile purtate la sfarsitul saptamanii de liderii liberali la Brasov, discutii concretizate intr-o evidenta rezerva exprimata de presedintele PNL. Ce spun, in esenta, liberalii bucuresteni? Ca democratii - tot cei bucuresteni - sunt rapaci si nu respecta nici un protocol. Ei s-au grabit sa aleaga la sectorul 2 un viceprimar, loc ce ar fi revenit de drept PNL-ului, pe motiv ca democratii primisera postul de primar, pe care insa dna Boagiu l-a pierdut. Pe barba domniei sale. Ce mai spun liberalii bucuresteni? Mai multe, dar cel mai tulburator lucru este ca solicita ca distinsa proaspata membra a Partidului Democrat sa fie data afara, pentru ca numai in acest fel se poate demonstra ca aliatii sunt decisi sa respecte protocoalele. Ceea ce spune dl Orban este, in esenta adevarat: cele doua partide decisesera sa nu permita traseismul politic de la unii la altii, iar dna Udrea se incadreaza exact in aceasta categorie. Dna Udrea are, insa, o situatie aparte: gandeste - zice dl Boc - exact ca presedintele Basescu, iar in conditiile acestea nici un protocol nu poate sta in calea fericirii partidului de a avea cati mai multi membri dupa chipul si asemanarea (ideologica) a liderului suprem. Or, a cere indepartarea dnei Udrea din partid 'suna ca dracu', vorba fostului lider, cel dinaintea celui care i-a dat un sut in fund. Stai si te intrebi ce s-ar intampla daca, prin absurd, dl Boc si domnii democrati de la Capitala ar fi de acord sa o sacrifice pe Elena Udrea pe altarul bunelor relatii din Alianta? S-ar netezi drumul fuziunii? S-ar apropia termenele de cele din somatia democrata? Nici pomeneala. Ca in orice razboi rece, in cadrul negocierilor concesiile aparente au, de fapt, rolul de a bloca si mai evident parcursul. Cand Partidul Democrat a trasat ferm calendarul fuziunii credeti ca cineva si-a facut iluzia ca liberalii vor imbratisa cu entuziasm formula? Ar insemna sa-i consideram naivi, si numai asta nu sunt. Ultimatumul lor n-a avut decat rolul de a le oferi avantajul moral al initiativei, refuzate de ceilalti. Solicitarea liberala se inscrie pe aceeasi linie de escaladare a negocierii pana la punctul unei blocari totale. Cred ca acest episod pune capat definitiv ideii de fuziune, detensionand relatia si reconducand-o pe un traseu mai lin si mai usor de acceptat: acela al incercarii de consolidare a Aliantei, formula care pana in prezent si-a demonstrat virtutile si utilitatea. Scapati de feluritele obsesii si neajunsuri ce ar fi decurs din unificarea a doua structuri, liderii de la toate nivelele pot rasufla acum usurati. Fuziunea a murit, traiasca Alianta.