Punctul pe Y / Tuesday 05 July 2005 Nr: 1616

Motiunea 'Apele'

Parca niciodata ca in acest an, apele nu au facut atata prapad. Iarna, primavara, vara - aproape toate anotimpurile au purtat pecetea prea-plinului revarsat din ceruri care a maturat in calea sa oameni, animale, locuinte, drumuri. O dezlantuire in fata careia ne-am regasit neputinciosi, atintindu-ne privirile spre inaltimi si sperand in rezolvarea problemelor din partea divinitatii. Care divinitate, la randul ei, nu se dovedeste deloc prietenoasa. Ba din contra. Daca as fi mai mistic, as zice ca e vorba de un blestem. Pentru ca nimic altceva n-ar justifica indarjirea cu care natura s-a indreptat asupra omului, modul necrutator in care-l atinge in tot ce are mai pretios: avutul strans cu truda o viata. Si, deasemenea, as zice ca acest blestem este si mai nedrept ca niciodata, el abatandu-se asupra celor mai putin vinovati de lista de pacate pentru care ne-am ruga de iertare. Peste tot, primii care au platit si platesc sunt cei care n-au ce si nici de unde. Cei pentru care pierderea unui animal sau a casei modeste, batranesti, inseamna un lucru ireparabil. Blestemul asta s-ar putea traduce, in limbajul politicii, printr-o motiune. Motiunea 'Apele', pe care natura o introduce impotriva abuzurilor de tot felul pe care toate guvernele si guvernantii de pana acum le-au infaptuit fara teama notei de plata finale. Taierile barbare de paduri, care au dezgolit versanti transformandu-i in piste de incercar e pentru torenti; lucrarile de hidroamelioratii facute de mantuiala sau carpite de ochii lumii, sau nefacute de zeci si zeci de ani, in speranta unor vremuri blande care sa nu le puna la incercare; lipsa de discernamant si de reguli si de aplicare a regulilor in amplasarea unor porturi de localitati sau a unor locuinte; absenta unei legislatii de prevenire a urmarilor catastrofale naturale; gandirea, pe termen lung, a manierelor de prevenire si de diminuare a consecintelor acelor catastrofe. Pentru toate acestea, plateste acum un guvern-pompier care alearga buimac, in cizme de cauciuc, dintr-o parte in alta, deplangandu-si 'greaua mostenire' si incapacitatea de a gestiona criza.Sa fim realisti: nimeni, in nici o parte a lumii, nu se poate lupta de la egal la egal cu excesele naturii. Acestea pot fi insa gestionate intr-un mod care sa limiteze pierderile si sa impiedice catastrofe majore. Pentru asta este insa nevoie de o capacitate superioara de intelegere a relatiei noastre cu mediul si de o politica coerenta, pe termen lung, caruia trebuie sa i se aloce fondurile necesare si sa i se urmareasca cu rigoare implementarea graduala. Sunt tocmai lucrurile de care nimeni nu poate vorbi acum cinstit si fara tentatia rafuielii politice si fara populism de doi bani.