Moþiunea 'Apele'
Parcã niciodatã ca în acest an, apele nu au fãcut atâta prãpãd. Iarnã, primãvarã, varã - aproape toate anotimpurile au purtat pecetea prea-plinului revãrsat din ceruri care a mãturat în calea sa oameni, animale, locuinþe, drumuri. O dezlãnþuire în faþa cãreia ne-am regãsit neputincioÂsi, aþintindu-ne privirile spre înãlþimi Âsi sperând în rezolvarea problemelor din partea divinitãþii. Care divinitate, la rândul ei, nu se dovedeÂste deloc prietenoasã. Ba din contrã.
Dacã aÂs fi mai mistic, aÂs zice cã e vorba de un blestem. Pentru cã nimic altceva n-ar justifica îndârjirea cu care natura s-a îndreptat asupra omului, modul necruþãtor în care-l atinge în tot ce are mai preþios: avutul strâns cu trudã o viaþã. ÂSi, deasemenea, aÂs zice cã acest blestem este Âsi mai nedrept ca niciodatã, el abãtându-se asupra celor mai puþin vinovaþi de lista de pãcate pentru care ne-am ruga de iertare. Peste tot, primii care au plãtit Âsi plãtesc sunt cei care n-au ce Âsi nici de unde. Cei pentru care pierderea unui animal sau a casei modeste, bãtrâneÂsti, înseamnã un lucru ireparabil. Blestemul ãsta s-ar putea traduce, în limbajul politicii, printr-o moþiune. Moþiunea 'Apele', pe care natura o introduce împotriva abuzurilor de tot felul pe care toate guvernele Âsi guvernanþii de pânã acum le-au înfãptuit fãrã teama notei de platã finale. Tãierile barbare de pãduri, care au dezgolit versanþi transformându-i în piste de încercar
e pentru torenþi; lucrãrile de hidroamelioratii fãcute de mântuialã sau cârpite de ochii lumii, sau nefãcute de zeci Âsi zeci de ani, în speranþa unor vremuri blânde care sã nu le punã la încercare; lipsa de discernãmânt Âsi de reguli Âsi de aplicare a regulilor în amplasarea unor porturi de localitãþi sau a unor locuinþe; absenþa unei legislaþii de prevenire a urmãrilor catastrofale naturale; gândirea, pe termen lung, a manierelor de prevenire Âsi de diminuare a consecinþelor acelor catastrofe.
Pentru toate acestea, plãteÂste acum un guvern-pompier care aleargã buimac, în cizme de cauciuc, dintr-o parte în alta, deplângându-Âsi 'greaua moÂstenire' Âsi incapacitatea de a gestiona criza.Sã fim realiÂsti: nimeni, în nici o parte a lumii, nu se poate lupta de la egal la egal cu excesele naturii. Acestea pot fi însã gestionate într-un mod care sã limiteze pierderile Âsi sã împiedice catastrofe majore. Pentru asta este însã nevoie de o capacitate superioarã de înþelegere a relaþiei noastre cu mediul Âsi de o politicã coerentã, pe termen lung, cãruia trebuie sã i se aloce fondurile necesare Âsi sã i se urmãreascã cu rigoare implementarea gradualã. Sunt tocmai lucrurile de care nimeni nu poate vorbi acum cinstit Âsi fãrã tentaþia rãfuielii politice Âsi fãrã populism de doi bani.
|