Lungul drum spre Biroul OvalRelatiile romano-americane au cunoscut, in ultimii 15 ani, un parcus sinuos. Asteptati de aproape o jumatate de secol, americanii au venit in Romania tarziu si cu reticente. Primul american care a poposit la Bucuresti a fost secretarul de stat James Baker, care in ianuarie 1990 incerca sa inteleaga ce se intamplase in decembrie cu Ceausescu, cel pe care Departamentul de Stat il considera poate cel mai greu de inlaturat pe frontul de Est. Au urmat balbaielile si esecurile guvernului provizoriu, primele mineriade si Piata Universitatii - considerata in maniera naiva a aceluiasi Departament drept o alternativa la excesivul bloc fesenist si evenimentele din 13-15 iunie care au aruncat o veritabila anatema asupra Bucurestiului si a reprezentantilor sai. Relatiile bilaterale s-au racit brusc, iar in septembrie 1990, cu prilejul vizitei sale la ONU, presedintele Iliescu a avut o unica sansa de a-l intalni pe Bush-tatal: sa se ciocneasca cu el, abil condus de fostul ambasador Dragos Munteanu, pe holurile ONU si sa se salute in trecere.Atentia americanilor pentru Romania s-a indreptat tot mai mult spre sindicate - sponsorizate de NED, si spre partidele istorice - sponsorizate de USIA, intr-o incercare de a echilibra scena politica, data peste cap de noua rabufnire minereasca din septembrie 1991. Efectele sprijinului american s-au vazut abia in 1996, cand logistica de peste ocean s-a combinat cu nemultumirile declansate de o guvernare in care se puneau bazele coruptiei organizate, generand ceea ce s-a numit schimbarea. Cat de inconsistenta s-a dovedit aceasta s-a vazut curand, iar relatiile la varf s-au consumat protocolar, America negirand Romania in ceea ce constituia marea speranta a ''regimului Constantinescu'': accederea in NATO, cu valul de la Madrid. Sarabanda de promisiuni si ifosele de lider zonal ale presedintelui au scazut total apetitul ''marelui frate'' pentru o rubedenie atat de inconstanta si de veleitara.Abia ''schimbarea-schimbarii'' din 2000, combinata cu atacul terorist din 11 septembrie si cu expeditia de pedepsire a Irakului au facut ca Bucurestiul sa fie reconsiderat prin prisma aliatului de care e nevoie. Aceste conjuncturi, dar si noua politica, in general mai coerenta, i-a datorat Romania si accesul in NATO, la Praga, vizitele in Biroul Oval, atat a presedintelui Iliescu cat si a premierului Nastase, precum si, in general, angajamentele tot mai clare in favoarea Romaniei si ale prietenului ''noii Europe''. Traian Basescu a reusit in doar cateva luni ceea ce lui Iliescu i-a luat aproape un deceniu: sa ajunga in Biroul Oval si sa discute fata in fata cu cel mai puternic om din lume. Este o sansa aproape nesperata pe care impetuosul nostru presedinte o datoreaza tuturor acestor tribulatii si va trebui sa-si cantareasca bine fiecare cuvintel si fiecare gest pe care le va face acolo. Pentru ca de ele vor depinde mult mai multe lucruri decat isi inchipuie dl. Basescu. |