Odata cu retragerea - nefericita, poate - a lui Teodor Stolojan - in fata trenului care cupleaza vagoanele liberale cu cele democrate si-a facut aparitia adevarata locomotiva a Aliantei: Basescu.Stolojan dadea, de cateva luni bune, semne de oboseala. Se observa, apoi, tot mai mult, ca structura sa interioara difera de cea de care avea nevoie Alianta. Stolojan pierdea, constant, puncte in sondaje si nu mai era mult - daca in realitate acest lucru nu se intamplase deja - pana cand procentele sale sa se situeze sub cele ale Coalitiei. Lunga sa expunere - prea lunga - l-au uzat mai mult si mai devreme decat pe oricare altul. Retragerea sa - indiferent de motivele invocate si de starile emotionale ale protagonistilor - era pana la urma fireasca. La fel de fireasca precum a fost preluarea, fara menajamente si tatonari, a acestui rol de catre primarul general al Capitalei. Intr-un fel istoria se repeta. In 1996, un alt primar al Capitalei isi astepta randul in marea politica. Si, chiar daca numele lui Ciorbea n-a prea fost pronuntat in legatura cu viitoarea sa misiune - pe care se bateau veleitari taranisti de genul Vasile, Spineanu sau Ciumara, el devenise, prin succesul obtinut la locale, cea mai proeminenta figura a momentului din tabara Opozitiei. Intr-un fel, decizia lui Constantinescu de a-l promova prim-ministru a fost si o reactie instinctiva de aparare a acestuia impotriva unui rival care ameninta sa-l detroneze in topul popularitatii. Exista, insa, si diferente majore intre fostul premier si fostul sau ministru. In primul rand, Ciorbea era lipsit de experienta publica pe care o are Basescu. Calit in doua tururi electorale pentru Primaria Capitalei si in cele trei sau patru guverne din care a facut parte, este clar ca Basescu va reprezenta pentru Adrian Nastase un adversar incomparabil mai incomod decat ar fi fost Stolojan. Dar, in aceste calitati, rezida si limitele presedintelui democrat: politician abil in zona mediana, acestuia ii lipsesc principalele calitati care, in mintea romanilor, intruchipeaza notiunea de presedinte. Pentru multi dintre ei va fi greu sa accepte ideea unui titular la Cotroceni slobod la gura, pe care costumele nu cad chiar cum ar trebui si al carui potential de agresivitate nu se inscrie in standardele obisnuite. Excesiv partizan in programul sau de actiune, el apare ca mai putin potrivit pentru statutul de diplomatie, neutralitate si echidistanta necesar unui presedinte al tuturor alegatorilor. Exista, desigur, prezumtia de adaptare, de schimbare. In mai putin de 50 de zile cat a mai ramas pana la gongul electoral nu se pot face minuni. Sau se pot?