Se vorbeste in ultima vreme despre o posibila refacere a cuplului 'originar' al Revolutiei: Iliescu - Roman! Duetul acesta politic a fost primul dintre cele care aveau sa marcheze, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, politica post-decembrista la varf. Dupa familia care ocupase aproape doua decenii cabinetele 1 si 2, publicul romanesc nu mai era dispus sa accepte formule mixte de genul celei de care nu crezuse ca avea sa scape. Iliescu si Roman au facut echipa din primul moment. Primul venea cu autoritatea de om politic experimentat, care stiuse sa-si pastreze demnitatea in corul slugarniciei totalitare. Cel de-al doilea aducea aerul nou al politicianului scolit, inzestrat cu usurinta de a se exprima, nu doar in limba materna, si cu idei care, chiar daca nu erau validate de practica, puteau sa induca speranta de progres. Ingemanate, calitatile celor doi lideri au fost motorul succesului electoral din primul scrutin. Treptat insa, diferentele aveau sa iasa la iveala si, odata cu ele, deosebirile de abordare a unui moment complex si contradictoriu. Alimentate de anturaje dornice de suprematie, deosebirile de vederi aveau sa devina practic ireconciliabile, intr-un moment istoric-limita-cel care l-a scos din scena, cu violenta, pe primul premier al unui guvern democratic. Divortul a fost acut si l-au alimentat din plin orgolii familiale si frustrari de echipa. Aveau sa treaca ani multi, fara ca viata celor doi sa se mai intersecteze, destinele politice evoluand diferit. Succesul electoral al factiunii ramasa fidela lui Roman si caderea de la guvernare a partidului format in jurul presedintelui pareau sa fi parafat o revansa istorica a celui tanar in fata celui varstnic. Istoria are insa meandrele ei, si viitorul ciclu avea sa-l puna pe Roman in fata unui usturator de modest procentaj - ce avea sa-i provoace, in cele din urma, si pierderea sefiei partidului - in timp ce Iliescu revenea in forta pe culmi, dupa asumarea cu modestie a conditiei de opozitionist.Relatiile dintre presedinte si fostul sau premier aveau sa se reia, cu timiditate, in 2001 cand, calcandu-si pe orgoliu, Roman a solicitat - dupa un deceniu - o intrevedere, acordata cu cunoscuta civilitate. Solicita atunci sprijinul pentru o eventuala nominalizare a sa la functia de secretar general al Francofoniei, post din care urma sa se retraga Boutros Ghali. Din nefericire pentru el, evenimentele de la 11 septembrie 2001 aveau sa anuleze reuniunea la care s-ar fi discutat aceasta candidatura. La realuarea ei, in anul urmator, competitia avea sa fie transata de Chirac in favoarea unui prieten african. Dar, din momentul mai sus evocat, intalnirile dintre cele doua persoane politice aveau sa devina mai dese, si dialogul mai consistent. Pentru unii a fost o surpriza numirea lui Petre Roman, de catre Iliescu, in fruntea unei comisii care sa analizeze situatia revolutionarilor. Se pomeneste chiar despre o posibila raliere a Fortei Democratice la PSD. Este insa prematur de vorbit despre asa ceva. Poate, daca va reusi sa-si pastreze identitatea peste scrutinul din noiembrie, s-ar putea sa se intample ceva, dar abia dupa congresul de anul viitor, care-l va repune in fruntea partidului pe Iliescu. Abia atunci, daca Nastase va poposi la Cotroceni, s-ar putea sa revina in actualitate cuplul Iliescu-Roman, cel din '90, intr-o varianta revazuta si adaugita cu doar vreo 15 ani.