Punctul pe Y / sâmbătă 11 septembrie 2004 Nr: 1359

Presa interlopa

Intr-o emisiune recenta de televiziune, presedintele Iliescu si-a sustinut punctul de vedere afirmat cu ceva timp in urma, referitor la o categorie de baroni de presa-in conceptia sa, oameni care s-au imbogatit de pe urma acestei profesii, utilizand metode si mijloace daca nu ilegale, in mod cert aflate la limita legii.Afirmatia a starnit comentarii otarate inca de pe atunci, presedintele fiind acuzat ca opereaza in continuare cu categorii de genul unei anumite parti ale presei, ignorandu-i pe acei gazetari care-si fac in mod onest datoria. Observatia presedintelui-partizan recunoscut al dictonului sarac dar cinstit-ca aceia la care facea referinta nu se puteau imbogatii in mod cinstit, comporta comentarii. Pentru ca, fata de anii capitalismului salbatec practicat in prima parte a perioadei de dupa Revolutie, in aceasta din urma presa a devenit o industrie de dimensiuni transnationale, care opereaza cu mijloace specifice, intre acestea aflandu-se si posibilitatea ca, la varf, unii gazetari cu talent si spirit intreprinzator, sa se poata aseza in randul oamenilor cu averi considerabile.Sunt insa sigur ca nu la acestia se referea presedintele, caregoria pe care o vizeaza fiind aceea, revizuita si adaugita, a urmasilor autorului dictonului 'Santajul si etajul'-celebrul Pamfil Seicaru, de la Curentul interbelic. Santajul de presa a fost si mai este principala metoda prin care ziarele fara alte atu-uri(calitate, tiraj, prestigiu)reusesc sa smulga asa zisele fonduri de publicitate care, de cele mai multe ori merg in buzunarele patronilor. Aceste fonduri sunt date in schimbul tacerii in legatura cu episoade oneroase din activitatile unor companii sau persoane, sau a incetarii atacurilor, intitulate pompos dezvaluiri senzationale. De ce nu are nimeni curajul sa denunte asemenea practici- l-a intrebat realizatorul emisiunii pe presedinte.Pentru ca nimeni nu a castigat pana acum intr-o confruntare cu presa!- a raspuns domnia sa si- partial color-are dreptate. Cu precizarea ca aceste razboaie nu s-au purtat cu presa in totalitatea ei, ci cu anumite zone care s-au coalizat pe principiul intereselor comune. Caci, in Romania de dinaintea intrarii in UE functioneaza cu succes o presa interlopa, ai carei lideri nu se multumesc sa stea in umbra, de unde sa dirijeze lucrurile, ci ies in fata fluturandu-si amenintator legitimatiile de gazetari facuti peste noapte, care nu stiu daca virgula se pune sau nu intre subiect si predicat.Razboiul cu presa poate fi castigat, insa doar de catre presa. De cealalta parte a ei, care pune mai presus principiile de conduita morala si deontologie profesionala, adica exact acelea care pot face ca ea sa nu cada prada, in ansamblul ei, unei mafii tot mai subtile si amenintatoare.