SPP-ul Âsi 'bestiile'Serviciul de Protecþie Âsi Pazã este, probabil, serviciul 'secret' care a plecat la drum pentru a-Âsi croi identitatea cu cel mai mic 'bagaj' de foÂsti. Adicã de oameni care fãcuserã parte din instituþiile de represiune de dinainte de revoluþie. Nucleul SPP-ului l-a constituit un numãr de ofiþeri Âsi subofiþeri de armatã care au fost angajaþi, iniþial, sã asigure protecþia noilor lideri revoluþionari, într-un moment în care era preponderentã ideea cã aceÂstia nu ar avea de cine sã se teamã, Âsi cã, deci, protejarea lor ar fi fost oarecum inutilã. Primul Âsef al noii instituþii a fost comandantul unui tanc al cãrui echipaj trecea de partea poporului în dimineaþa zilei de 22 decembrie, iar unul dintre 'îngerii pãzitori' ai preÂsedintelui de atunci al CFSN era chiar actualul director. SPP a avut nevoie de timp Âsi de eforturi pentru a-Âsi structura o cale proprie Âsi metode de acþiune potrivite menirii sale, în condiþiile în care în mintea multor români erau încã prezente excesele 'gãrzii pretoriene' a lui CeauÂsescu. Misiune cu adevãrat delicatã, mai ales în condiþiile unei democraþii emergente ca a noastrã. De-a lungul evoluþiei sale, instituþia n-a fost scutitã de convulsii, cea mai dureroasã fiind implicarea în scandalul de contrabandã cu þigãri de la ScroviÂstea ('Þigareta II'). A fost nevoie de câþiva ani pentru ca urmãrile acestei afaceri sã poatã fi Âsterse Âsi pentru ca sigla instituþiei sã-Âsi recapete acoperirea ('semper fidelis') nu numai în ce priveÂste relaþia directã cu obiectul propriu-zis al protecþiei, dar Âsi cu entitatea de bazã pe care o serveÂste - poporul. Ei bine, când sã se spunã cã în competiþia invizibilã dintre 'servicii' SPP-ul prinde avans, a venit aceastã nefericitã poveste cu incidentul de la FeteÂsti, care a fãcut sã curgã pe apa Sâmbetei onorabilitatea Âsi prestigiul instituþiei datoritã comportamentului mitocãnesc a douã proaspete achiziþii, care au confundat un Trabant cu ocupantul sãu! S-a fãcut risipã - nemeritatã, cred - de adjective Âsi calificative din coada cãrora n-au lipsit iniþialele instituþiei. S-au invocat tot felul de argumente generalizatoare, lipsite de spirit real. BãtãuÂsii au fost trecuþi în rezervã, justiþia le va aplica Âsi ea ceea ce meritã, dlui Pretor i se vor vindeca rãnile trupeÂsti Âsi sufleteÂsti, dar amintirea incidentului va mai rãmâne o perioadã în memoria colectivã. 'Nu vã faceþi sânge rãu. Ni se întâmplã Âsi nouã! O sã treacã!' - au simþit nevoia sã-Âsi consoleze colegul de la BucureÂsti membrii conducerii Secret Service de la Washington. ÃŽntr-adevãr: de trecut o sã treacã! Dar cu condiþia ca ceea ce a fãcut posibilã o anumitã întâmplare sã nu dãinuiascã. |