Punctul pe Y / luni 07 iunie 2004 Nr: 1276

Prima victima a armelor de distrugere in masa irakiene: directorul CIA!

Charles Tennet, directorul CIA, seful cel mare al spionajului american a demisionat. Este primul si - poate - si ultimul 'cap' care cade in tenebroasa afacere a 'armelor de distrugere in masa' irakiene.Daca ne amintim bine, aceasta a fost tema in jurul careia s-a orchestrat cel de-al doilea razboi cu Irakul, prin care Bush jr. dorea sa savarseasca opera tatalui sau, Bush sr., cel care abandonase primul razboi din Golf intr-o stranie coada de peste.Agentia Centrala de Investigatii a avut sarcina dificila de a strange acele dovezi care sa convinga comunitatea internationala ca Saddam Hussein constituie un pericol mortal nu doar pentru propriii sai concetateni, ci si pentru intreaga lume civilizata. Faptul ca nu s-au putut gasi urmele unor conexiuni directe intre Al Qaeda, organizatia care pusese la cale atacurile mortale din 11 iunie, si regimul de la Bagdad, i-a facut pe specialistii americani in obtinerea de informatii sa se conc entreze asupra armelor de distrugere in masa pe care, in mod evident, Saddam incercase sa le produca. Esecul expertilor ONU a fost pus pe seama 'manusilor' cu care ar fi operat Hans Blix si colegii sai, campania mediatica organizata de Washington ducand catre concluzia indubitabila ca aceste arme exista, ele trebuind doar sa fie gasite. Probele funizate de CIA si prezentate cu sarg de Powell de la tribuna ONU n-au convins prea multa lume. Au fost insa considerate suficiente pentru declansarea razboiului, prezentarea probelor fiind lasata pentru perioada de dupa ostilitati.Daca in primul razboi din Golf actiunea impotriva Irakului a fost justificata de agresiunea acestuia impotriva Kuweitului, in cel de-al doilea nu a mai existat, practic, nici un motiv, in afara banuielilor mentionate. Din punct de vedere strict juridic, ofensiva Coalitiei putea fi lesne considerata o agresiune, atata timp cat Saddam nu se mai dedase nici unei provocari. Iata, insa, ca dupa un an de la victorie, dupa capturarea lui Saddam, dupa rascolirea Irakului aproape pas cu pas, armele de distrugere in masa nu apar. Nu apare argumentul razboiului. Intregul esafodaj risca sa se prabuseasca prin lipsa de sustinere strict materiala a acestui controversat razboi. Caderea 'capului' lui Tennet poate constitui un raspuns. In nici un caz, insa, nu rezolva problema de fond a legitimitatii si legalitatii unei actiuni care, prin consecintele sale, tot mai evidente si mai dureroase se dovedeste a fi infinit mai periculoasa decat presupusele arme de distrugere in masa ale lui Saddam.