Punctul pe Y / luni 26 aprilie 2004 Nr: 1240

"Solutia Cozma" - in programul de reconciliere al presedintelui?

Refuzul justitiei de a-l gratia pe Miron Cozma poate sa insemne o exagerare, acum, cand au trecut mai bine de cinci ani de la ultima mineriada si cand liderul sindical si-a pierdut complet aura de justitiar ce ameninta ordinea si siguranta nationala.Miron Cozma este unul dintre produsele tipice ale tranzitiei. El a fost creat, in primul rand, de incapacitatea cronica a institutiilor de 'specialitate' de a se adapta noii ordini, sechelelor lor totalitare, iar in al doilea rand, de suportul politic pe care l-a primit in disputa cu o opozitie agresiva si activa. Purtatori ai unui 'certificat de demnitate' dobandit inca, din 1977, cand a avut loc prima si cea mai importanta revolta impotriva sistemului comunist, minerii au fost ajutati sa se considere pastratori ai acestei traditii si, de aici pana la autoritatea de a se considera raspunzatori si de schimbarea ordinii n-a mai fost decat un pas.Cozma a fost tratat cu blandete dupa is pravile din 14-15 iunie, putin lipsindu-i sa nu se inscrie in elita politica printr-o candidatura pentru Parlament ratata 'la mustata' in 1996. Schimbarea de 'regim' avea insa sa insemne si o schimbare de atitudine fata de el, Emil Constantinescu punandu-l, alaturi de Chitac si Stanculescu, pe lista principalilor inamici publici pe care noua putere trebuia sa-i sacrifice pe altarul democratiei. Ultimele rabufniri mineresti - ale caror cauze de fond au fost insuficient evaluate si cercetate - au condus chiar pana la limita prabusirii autoritatii statale. Negocierile de la Cozia cu insurgentii din Valea Jiului au introdus o noua nota de originalitate guvernarilor Coalitiei, victoria neasteptata de la Stoenesti punand capat - probabil definitiv - celui mai controversat si mai straniu aspect al tranzitiei romanesti. Sentinta primita de Cozma - 18 ani - a fost, evident, una comandata politic si macar din acest punct de v edere 'luceafarul huilei' ar avea temeiul sa ceara, daca nu o revizuire, macar o gratiere. Una i-a fost refuzata in 2001. Cea de-a doua pare sa urmeze aceeasi cale, cel putin daca ne referim la avizul negativ al Ministerului Justitiei.Ultimul cuvant il va avea insa presedintele Iliescu si n-ar fi deloc exclus ca in programul sau amplu de conciliere cu istoria, pe ultimii metri ai ultimului sau mandat, sa figureze si o previzibil controversata 'solutie Cozma'.