„D-aia mă doare Fondu'" - a exclamat, în inimitabilu-i stil, ministrul Finanţelor, cu câteva ore înainte ca F.M.I.-ul să ia o decizie în legătură cu condiţia pusă României de a obţine, înaintea tranşei a doua a acordului, un împrumut de pe piaţa privată de capital. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Fondu' dorea să vadă dacă şi de câtă credibilitate se mai bucură România pe „piaţa liberă" a împrumuturilor - adică acolo de unde ar trebui să facă rost în mod curent de banii de care are nevoie. Pentru că Fondu' e un organism special, un fel de AVAB mondial, care-ţi dă cu ţârâita dacă faci ce-ţi spune el. Şi asta pentru că nimeni nu mai crede că tu eşti în stare să-ţi gestionezi singur nevoile şi atunci trebuie să ţi se spună: de atâta mănânci, de atâta te-mbraci, de atâta îţi vezi de sănătate, iar distracţiile le laşi că n-ai nici cu ce şi nici de ce.

Este cea mai rea situaţie în care poate să ajungă o ţară. Cu atât mai rea cu cât reţetele Fondului n-au prea dat rezultate pe unde au fost aplicate şi e greu de conceput că vor da tocmai la noi. Dacă în urmă cu vreo trei - patru ani reuşeam surpriza de a obţine un împrumut sindicalizat de pe piaţa liberă (acord negociat de fostul viceguvernator al BNR, Vlad Soare) era pentru că situaţia nu devenise încă atât de critică. Pe atunci se mai credea că criza poate fi gestionată, iar tandemul Văcăroiu - Florin Georgescu îşi mai putea permite luxul să-1 ţină pe la uşi pe Watson (dacă nu mă înşel, aşa-1 chema pe înaintaşul lui Zervoudakis). Tot pe atunci, Bancorexul părea o bancă solidă, cu un loc bun în clasamentul est-european şi lumea mai credea într-o schimbare. Schimbarea s-a produs, dar nu în direcţia aşteptată. D-aia îl doare acum pe dl Remeş Fondu'.