Pentru oricine observă cu oarecare atenție scena politică este evident faptul că cel mai pregnant fenomen produs în ultimii ani este apariția și ascensiunea în topurile opțiunilor publice a fornațiunii politice conduse de către fostul ministru de externe Teodor Meleșcauu. Prezentă în sondaje cu procente semnificative, înainte de a se fi constituit în mod legal și oficial, Alianța Pentru România pare să fi indus, într-o parte a electoratului nehotărât sau dezorientat, un sâmbure de speranță și o alternativă.
O alternativă la cei doi poli politici majori, constituiți, pe de o parte, de CDR, iar pe de alta, de către PDSR, la fel de dezamăgitori în prestația lor. Schimbarea din noiemurie a repetat, în linii mari, dezamăgirea produsă de răsturnarea din decembrie, prin incapacitatea formațiunilor și a liderilor emanați de cele două fenomene de a rezolva măcar o parte din complexele probleme sociale și economice care însoțesc această lungă tranziție. Într-un mediu politic relativ stabilizat, care n-a mai cunoscut de multă vreme creșteri spectaculoase, ApR-ul și Teodor Meleșsanu, în special, reprezintă fenomenul cel mai demn de a fi analizat cu atenție. Faptul că nucleul noii formațiuni s-a desprins din PDSR nu pare să atârne în (pre) judecata publică la fel de greu cum s-a întâmplat în alte cazuri. Entitatea celor șase membri fondatori a fost interpretată, mai degrabă, ca o nouă naștere, decât ca o amputare, iar charisina diplomatului Theo a jucat rolul principal în atragerea simpatiei publice. Pentru că, din păcate, viața noastră politică lucrează cu senti-mente, nu cu programe. Recenta adăugare a unui om care s-a bucurat de o la fel de spectaculoasă acceptare, în condițiile complexe ale crizei din '91 - este vorba de Theodor Stolojan - poate fi de natură să amplifice scorul din sondaje, până la un punct în care ApR-ul să poată deveni alternativa mult așteptată.