Pânã marþi searã, Gabriel Popoviciu a fos un necunoscut pentru publicul românesc. Numele sãu nu a fost auzit nici în legãturã cu averea sa (enormã, dupã unii), nici cu relaþiile sale, nici cu femeile sale. ÃŽntr-o lume ca a noastrã, ahtiatã dupã publicitate ieftinã, în care unii ar face orice ca sã fie bãgaþi în seamã de o mass media la fel de ahtiatã dupã audienþã de orice fel un astfel de personaj devine suspect din capul locului. Iar din acest punct de vedere, Gabriel Popoviciu prezintã toate datele necesare “suspectului de serviciu”.
Pentru cei care-l cunosc – ºi sunt destul de puþini – starea aceasta face parte din personalitatea sa. Pentru cã Popoviciu are reputaþia unui om de o discreþie desãvârºitã – atunci când e vorba de persoana ºi de afacerile sale – înzestrat cu un bun simþ pe care puþini din îmbogãþiþii recent au mai reuºit ºi-l conserve ºi cu un veritabil talent în a stabili acele contacte care-i pot fi de folos evaluând cu precizie gradul de încredere pe care-l poate avea în cei din jur.
ÃŽn aceste condiþii, erupþia numelui sãu în mass media, dupã episodul de marþi seara, îmi evocã una dintre acele secvenþe de pe Naþional Geogeaphic, în care prãdãtorii junglei se aruncã asupra prãzii, devorând-o de vie. Nu vreau sã-l compar pe Popoviciu cu o biatã antilopã – poate cã un bivol de savanã ar fi imaginea mai potrivitã: un bivol care, din neatenþie, s-a poticnit într-o mlaºtinã, iar asupra lui se nãpustesc leii televiziunilor, hienele tabloidelor, ºacalii radioului ºi vulturii hoitari ai analiºtilor de serviciu. Imaginea creatã de toatã aceastã echipã de ºoc este aceea a unui personaj malefic, lipsit de scrupule, care a pus mâna pe toatã bogãþia þãrii, luând-o de la gura celor flãmânzi (chiar dacã aceºtia sunt competitorii sãi).
Demonizarea lui “dom’ Puiu” are însã o hibã majorã. N-aº vrea sã se creadã cã sunt tentat sã vãd în el o cãlugãriþã evlavioasã rãtãcitã, între pãcãtoºi de toate soiurile. Dom’ Puiu este un om de afaceri, unul talentat, înzestrat cu simþul profitului. Despre moralitatea în afaceri putem vorbi mult ºi bine, în fapt ea reprezintã dacã nu un obstacol, cel puþin un factor de perturbare al eficienþei. ÃŽn majoritatea acþiunilor sale – cunoscute – dl Popoviciu nu a fãcut altceva decât sã profite de oportunitãþile pe care le-a descoperit sau i-au fost oferite. Nimic ºi nimeni nu i-ar fi putut pune în braþe averea pe care o deþine doar în baza simplei lui dorinþe. Ea s-a acumulat, în principal, prin disponibilitatea acelor angajaþi ºi gestionari ai averii statului de a vinde aceastã zestre pe mai nimic. Dl Puiu, cel mult, a fãcut oferte care n-au putut fi rezolvate! Atâta timp cât îl vom incrimina doar pe el pentru acest proces nu vom înþelege cã, de fapt, principala vinovãþie în crearea unei categorii de superbogãtaºi suspecþi de a nu-ºi fi obþinut averile în mod licit revine acestei categorii de slujbaºi ai statului. Administratorilor, politicienilor, poliþiºtilor ºi magistraþilor care au decis sã punã pe tarabã avuþia naþionalã acordând discounturi senzaþionale amatorilor.
Las la o parte, în acest episod, subþirimea cazului, bazat mai mult pe presupuneri decât pe fapte ºi cred cã va fi o joacã pentru armata de super-avocaþi pe care o poate încolona Gabriel Popoviciu ca sã facã zid legal în jurul sãu. Mi-aº permite însã o observaþie: spre deosebire de mulþi dintre titularii primelor poziþii din Topul bogãtaºilor, ale cãror averi sunt preponderent speculative, averea lui Puiu Popoviciu este una care produce: locuri de muncã, taxe ºi impozite, confort urban. ªi poate cã acesta este modul prin care-ºi rãscumpãrã o parte din vinovãþiile deocamdatã nedovedite.
|
| Accesari:
3896
|
Adauga o opinie