Stau, de vreo douã zile, ºi încerc sã mã dumiresc în legãturã cu scandalul care ameninþa sã arunce în aer ºi politica ºi presa: un preºedinte - ales! - a fost ºantajat de un ziarist! În orice þarã din lume în care democraþia a ajuns la oareºcare maturitate, un eveniment de acest gen ar fi trebuit sã despartã apele ºi sã lãmureascã o chestiune de fond: este posibil - ºi admisibil - ca un ºef de stat sã fie ameninþat ºi ºantajat fãrã ca acesta sã reacþioneze ºi sã punã în funcþiune pârghiile legale de care dispune? ªi, totodatã, cât de libere ºi corecte pot fi deciziile sale atâta timp cât existã premise ca el sã fie ºantajat? ªi - nu în ultimul rând - cum de organele responsabile ale statului, atât de prompte în situaþii infinit mai nesemnificative, nu se autosesizeazã declanºând cercetarea unor fapte de o asemenea gravitate? Întrebãri retorice, bineînþeles, cãrora nimãnui nu i-a trecut prin cap sã ºi rãspundã. În loc de clarificãri am avut parte de o veritabilã commedia dell'arte, cu personaje haioase în situaþii dacã nu comice, cel puþin ridicole. Vedem, mai întâi un preºedinte furios ºi uluit de faptul cã un jurnalist îl sunã ºi-l ameninþã. Nu spune însã numele jurnalistului becher. În faþa indignãrii ºi nedumeririi generale dã înapoi ºi este salvat chiar de cãtre împricinat care excalmã, caragialesc: Eu sunt Bibicul, nene Iancule! Nenea Iancu însã nu se lasã ºi doar când e încolþit de 'ioneºtii' ºi 'popeºtii' presei libere, promite dezvãluiri. Tensiunea creºte în jurul momentului în care naþia va afla chiar de la ºantajat numele odiosului, pe care acesta îl ºi pronunþã, sec, la ieºirea de la întâlnire. Nu mai declarã public cã n-are probe. Lipseºte 'dovada' ºi Bibicul iese la atac, ameninþându-l cu Trebonalul! Dar nu e nici el sigur cã o va face, dupã cum nici 'ioneºtii' ºi 'popeºtii' nu mai ºtiu dacã sã-l judece sau sã-l susþinã pe ºantajist. ªi uite-aºa, din afacerea asta nimeni nu mai înþelege nimic. Nici mãcar protagoniºtii, care ies din scenã mai buimaci decât au intrat. Dar mulþumiþi cã s-au aflat în scenã, în faþa publicului naiv. |