Un fior rece pe şira spinării şefilor de partide s-a strecurat odată cu promisiunea lui Traian Băsecu, că va organiză un referendum pe marginea votului uninominal odată cu alegerile europarlamentare. Spaima vine din faptul că, în acest fel, preşedintele va găsi prilejul de a interveni în campania electorală şi a face propagandă pentru partidul (partidele) domniei sale: PD şi PLD. Lucru care nu-i încântă pe nici unul dintre componenţii alianţei anti- prezidenţiale cărora referendumul ultim le-a lăsat un gust suficient de amar.

Cu această declaraţie Traian Băsescu revine în forţă pe piaţa bătăliilor politice făcând din votul uninominal o sperietoare pentru adversari şi o temă câştigătoare la public. Un public care  nu are habar ce înseamnă, de fapt, acest vot.

S-a agitat atât de mult ideea că ar fi sinonim cu curăţirea parlamentului de neaveniţi şi de profitori ai listelor, încât nu se mai acordă nicio atenţie efectului pervers pe care l-ar putea avea: acela de a umple cele două camere cu persoane care-şi pot „cumpăra” direct voturile, fără să mai stea la mâna bunăvoinţei şefilor de partide.

Un Parlament burduşit cu personaje de tipul Becali-Loghin-Mitică Dragomir-Prigoană ne-ar aduce rapid în situaţia de a regreta votul pe lista. Din păcate, presiunile de tot felul au făcut ca o discuţie publică, serioasă, pe această temă, să nu fi avut loc. Şi mă  îndoiesc că va mai putea avea loc până la anunţatul şi ameninţatul referendum.

Cu europarlamentarele este şi cu ele o problemă. Partidele se codesc şă-şi anunţe listele. Mai tuturor le lipseşte ”capul de listă”, cel care să remorcheze echipa pentru Strasbourg.

Motivul îl constituie faptul că pentru un mandat de un an şi jumătate, nimenui dintre politicienii cu pretenţii, nu se înghesuie! Experienţa europarlamentară de până acum arată limpede că cei trimişi la Parlamenttul European, ies, practic, din scenă. Ori bătaia posturilor este la Bucureşti. Cu gândul la scrutinul de le finele lui 2008 (sau începutul lui 2009, cum se cobeşte pe la colţuri) politicienii români nu sunt în stare nici măcar să facă diferenţa specifică.

Sunt tare curios să aflu care vor fi temele pe care le vor lansa candidaţii europeni, cu ce argumente vor încerca să câştige voturile românilor, pentru un loc sub soarele european.

Până atunci am tot mai mult sentimentul că pe listele europarlamentarelor se vor afla cam toţi cei de care liderii de partid vor să scape „la intern”, sau veleitarii care ştiu că nu au nicio şansă aici. Asta mă face să mă gândesc cu strângere de inimă la cei care vor urma să ne apere interesele în competiţia europeană.