În timp ce la Rast, preşedintele Băsescu se răfuieşte cu presa, la Spanţov, premierul Tăriceanu aruncă răspunderea pe seama 'grelei moşteniri' şi a lui Ceauşescu. Dacă în privinţa dlui Băsescu nu avem de-a face cu nici o noutate, procedeul domniei sale de a deturna sensul unei discuţii prin invocarea unor aspecte care n-au nici o legătură cu cazul în discuţie (vezi, Doamne, Vântu ar fi vinovat că sinistraţilor nu li se acordă suficientă atenţie şi sprijin) fiind unul cunoscut atitudinea lui Tăriceanu este mai surprinzătoare. Premierul ne obişnuise până în prezent ca, utilizând un mai mic coeficient de demagogie decât câţiva dintre campionii acestui procedeu şi am să-i numesc ca şefi de promoţie doar pe domnii Boc şi Flutur să se menţină în limitele bunului simţ. Pentru că, într-un moment în care a fost pus în faţă cu o situaţie a cărei gravitate o ignorase (zile la rând declarase că dracul nu e chiar aşa de negru şi că deşi Dunărea vine umflată la vale, nu pune în pericol zonele riverane) nu găseşte o altă ieşire decât în invocarea 'grelei moşteniri'. Este ultimul argument la care se recurge, sistematic, de 16 ani încoace, când incompetenţa şi lipsa de reacţie adecvată sunt puse în evidenţă de împrejurări. Tăriceanu îl scoate vinovat pe Ceauşescu de ce se întâmplă: acesta a proiectat greşit digurile şi le-a executat de mântuială. Nu faptul că, aşa cum erau, ele n-au mai fost, nici corectate, ci nici măcar întreţinute. Ba, mai mult, sub ochii nepăsători ai autorităţilor s-au făcut intervenţii şi modificări care le-au fragilizat şi le-au făcut să cadă ca popicele la prima încercare mai serioasă. Nimeni nu pare să fi văzut că pe zone întregi ţăranii şi-au situat casele din pietrişul şi argila extrase din diguri, că diverşi întreprinzători le-au modificat în interes propriu, că nimeni nu s-a mai interesat de întreţinerea lor. Digurile constituie un element important de securitate naţională, dar nici măcar în ceasul al 12-lea membrii CSAT nu s-au încumetat să lase la o parte bătaia pentru controlul serviciilor secrete, ca să abordeze acest subiect vital. Iar dacă tot este să luăm în braţe 'greaua moştenire', de ce să-l blamăm doar pe Ceauşescu, care de bine de rău tot a reacţionat după inundaţiile din '70, şi să nu-l tragem la răspundere şi pe Gheorghiu Dej, cel sub a cărui înţeleaptă conducere s-au desecat bălţile şi s-a dat agriculturii importante suprafeţe de care echilibrul ecologic natural avea nevoie ca supape de reglaj în situaţii de calamitate? Tăriceanu nu face altceva decât să recite o lecţie cea pe care o evoca şi Ceauşescu în '77, la cutremurul cel mare, când îi găsea responsabili de prăbuşirea blocurilor de pe Magheru pe capitaliştii odioşi dintre războaie, dornici de câştiguri rapide - 'strămoşi' politici ai dlui Tăriceanu. Pierdere de timp şi exerciţiu retoric: există o singură 'moştenire grea': cea a propriei incapacităţi de a gestiona corespunzător o situaţie de criză, mai ales în condiţiile în care aceasta se anunţase şi în care se puteau lua măsuri care să atenueze efectele distructive ale inundaţiilor.