Principala distracţie a românilor, de vreo câteva sezoane încoace, după Revelion, este studiul şi comentarea declaraţiilor de avere ale demnitarilor. Gazetele şi televiziunile se întrec în a populariza sporul de avere al aleşilor şi numiţilor săi, făcând inventarul plin de delicii al bunurilor agonisite din lefurile bugetare. Distracţia este totală şi culmea hazului apare atunci când, din pură întâmplare, se descoperă câte un ministru sau deputat mai amărăştean care timp de 365 de zile n-a reuşit să pună nimic deoparte. 'Ăsta ori e fraier, ori e bătut în cap' - meditează românul care nu reuşeşte cu nici un preţ să-şi sporească pensia sau leafa minimă pe economie, netrecându-i prin cap ideea că, poate, cel în cauză, este pur şi simplu cinstit. Şi - ca atare - nepricopsit, vorba unui cunoscut politician. În fond, n-ar trebui să fim prea surprinşi că averile acestor oameni cresc. E o lege a progresului. Fiecare doreşte să trăiască mai bine, să-şi chiverniseasc ă mai iscusit veniturile şi să-şi asigure şi siguranţa zilei de poimâine. Ea se înscrie în trendul general al societăţii ieşite din egalitarismul păgubos al comunismului şi deschisă competiţiei în care cei mai buni câştigă şi mai mult. Problema cetăţeanului, însă, nu e asta. Eu nu cred că cineva mai consideră că preşedintele trebuie să locuiască la bloc, iar primul-ministru să meargă la serviciu cu tramvaiul. El înţelege privilegiile funcţiilor, dacă acestea se încadrează în parametrii decenţei. Înţelege şi faptul că toţi aceşti oameni trebuie să aibă şi un standard social şi material, care să-i scoată din sfera tentaţiilor ilicite. Ce nu înţelege cetăţeanul este această spectaculoasă şi inexplicabilă sporire a averii unor persoane care nu sunt oameni de afaceri şi a căror primă preocupare ar trebui să fie binele celorlalţi. Sau, dacă înţelege, e din ce în ce mai puţin dispus să accepte. Aşa imperfect cum este mecanismul legii, declarar ea averilor este un exerciţiu de sănătate publică. Jena, frica de pedeapsă va contribui, în timp, la compensarea zelului strângător al celor care şi-au făcut din acest lucru un obiectiv primordial. Poate că vom ajunge să receptăm nivelul averilor demnitarilor precum odinioară se ascultau 'cotele apelor Dunării'. Cu deosebirea că acestea din urmă mai şi scădeau uneori, pe când primele anunţă să inunde bunul simţ şi măsura, singura avere a celor vreo 20 de milioane de 'sinistraţi'...