Principala distracție a românilor, de vreo câteva sezoane încoace, după Revelion, este studiul și comentarea declarațiilor de avere ale demnitarilor. Gazetele și televiziunile se întrec în a populariza sporul de avere al aleșilor și numiților săi, făcând inventarul plin de delicii al bunurilor agonisite din lefurile bugetare. Distracția este totală și culmea hazului apare atunci când, din pură întâmplare, se descoperă câte un ministru sau deputat mai amărăștean care timp de 365 de zile n-a reușit să pună nimic deoparte. 'Ăsta ori e fraier, ori e bătut în cap' - meditează românul care nu reușește cu nici un preț să-și sporească pensia sau leafa minimă pe economie, netrecându-i prin cap ideea că, poate, cel în cauză, este pur și simplu cinstit. Și - ca atare - nepricopsit, vorba unui cunoscut politician.
În fond, n-ar trebui să fim prea surprinși că averile acestor oameni cresc. E o lege a progresului. Fiecare dorește să trăiască mai bine, să-și chiverniseasc ă mai iscusit veniturile și să-și asigure și siguranța zilei de poimâine. Ea se înscrie în trendul general al societății ieșite din egalitarismul păgubos al comunismului și deschisă competiției în care cei mai buni câștigă și mai mult.
Problema cetățeanului, însă, nu e asta. Eu nu cred că cineva mai consideră că președintele trebuie să locuiască la bloc, iar primul-ministru să meargă la serviciu cu tramvaiul. El înțelege privilegiile funcțiilor, dacă acestea se încadrează în parametrii decenței. Înțelege și faptul că toți acești oameni trebuie să aibă și un standard social și material, care să-i scoată din sfera tentațiilor ilicite. Ce nu înțelege cetățeanul este această spectaculoasă și inexplicabilă sporire a averii unor persoane care nu sunt oameni de afaceri și a căror primă preocupare ar trebui să fie binele celorlalți. Sau, dacă înțelege, e din ce în ce mai puțin dispus să accepte.
Așa imperfect cum este mecanismul legii, declarar ea averilor este un exercițiu de sănătate publică. Jena, frica de pedeapsă va contribui, în timp, la compensarea zelului strângător al celor care și-au făcut din acest lucru un obiectiv primordial. Poate că vom ajunge să receptăm nivelul averilor demnitarilor precum odinioară se ascultau 'cotele apelor Dunării'. Cu deosebirea că acestea din urmă mai și scădeau uneori, pe când primele anunță să inunde bunul simț și măsura, singura avere a celor vreo 20 de milioane de 'sinistrați'...
|