Ziarul personal Octavian Andronic
28 Mar 2024 - 13:07
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

''Cât de relaxant e să ieși din lumea asta falsă a costumelor și a debitărilor de nonsensuri unde fiecare se simte mai important decât celălalt, nerealizând că ne petrecem viața făcând lucruri inutile''

-- Peter Imre, Corporate Affairs Director, Philipp Morris România

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 05 iulie 2005 Nr: 1616

Moțiunea 'Apele'

de Octavian Andronic

Parcă niciodată ca în acest an, apele nu au făcut atâta prăpăd. Iarnă, primăvară, vară - aproape toate anotimpurile au purtat pecetea prea-plinului revărsat din ceruri care a măturat în calea sa oameni, animale, locuințe, drumuri. O dezlănțuire în fața căreia ne-am regăsit neputincioși, ațintindu-ne privirile spre înălțimi și sperând în rezolvarea problemelor din partea divinității. Care divinitate, la rândul ei, nu se dovedește deloc prietenoasă. Ba din contră. Dacă aș fi mai mistic, aș zice că e vorba de un blestem. Pentru că nimic altceva n-ar justifica îndârjirea cu care natura s-a îndreptat asupra omului, modul necruțător în care-l atinge în tot ce are mai prețios: avutul strâns cu trudă o viață. Și, deasemenea, aș zice că acest blestem este și mai nedrept ca niciodată, el abătându-se asupra celor mai puțin vinovați de lista de păcate pentru care ne-am ruga de iertare. Peste tot, primii care au plătit și plătesc sunt cei care n-au ce și nici de unde. Cei pentru care pierderea unui animal sau a casei modeste, bătrânești, înseamnă un lucru ireparabil. Blestemul ăsta s-ar putea traduce, în limbajul politicii, printr-o moțiune. Moțiunea 'Apele', pe care natura o introduce împotriva abuzurilor de tot felul pe care toate guvernele și guvernanții de până acum le-au înfăptuit fără teama notei de plată finale. Tăierile barbare de păduri, care au dezgolit versanți transformându-i în piste de încercar e pentru torenți; lucrările de hidroamelioratii făcute de mântuială sau cârpite de ochii lumii, sau nefăcute de zeci și zeci de ani, în speranța unor vremuri blânde care să nu le pună la încercare; lipsa de discernământ și de reguli și de aplicare a regulilor în amplasarea unor porturi de localități sau a unor locuințe; absența unei legislații de prevenire a urmărilor catastrofale naturale; gândirea, pe termen lung, a manierelor de prevenire și de diminuare a consecințelor acelor catastrofe. Pentru toate acestea, plătește acum un guvern-pompier care aleargă buimac, în cizme de cauciuc, dintr-o parte în alta, deplângându-și 'greaua moștenire' și incapacitatea de a gestiona criza.Să fim realiști: nimeni, în nici o parte a lumii, nu se poate lupta de la egal la egal cu excesele naturii. Acestea pot fi însă gestionate într-un mod care să limiteze pierderile și să împiedice catastrofe majore. Pentru asta este însă nevoie de o capacitate superioară de înțelegere a relației noastre cu mediul și de o politică coerentă, pe termen lung, căruia trebuie să i se aloce fondurile necesare și să i se urmărească cu rigoare implementarea graduală. Sunt tocmai lucrurile de care nimeni nu poate vorbi acum cinstit și fără tentația răfuielii politice și fără populism de doi bani.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie