Iatã cã astãzi are loc marea confruntare între sloganul electoral al noii puteri ºi realitatea româneascã. Deºi sunã bine, înclin acum sã cred cã adoptarea sloganului de cãtre echipa electoralã a preºedintelui a fost cam pripitã. În primul rând, pentru cã nu e treaba constituþionalã a preºedintelui sã înalþe sau sã coboare nivelul de trai. E treaba celor pe care-i mandateazã sã administreze treburile curente, preºedintele având doar sarcina sã vegheze ca aceºtia sã lucreze întru îndeplinirea obiectivelor de guvernare. În al doilea rând, pentru cã dacã se gândea cu seriozitate la eventualitatea câºtigãrii alegerilor, nu putea sã facã abstracþie de perioada grea ce urma, indiferent de rezultatul scrutinului. Pentru cã era vorba despre ajunul aderãrii europene, despre definitivarea ultimelor chestiuni legate de îndeplinirea condiþiilor obligatorii ºi pentru cã experienþa celorlalþi candidaþi a demonstrat cã aceastã etapã este în mod necesar însoþitã de restricþii, restructurãri, de ajustãri nu odatã dureroase. Toate acestea în scopul unei corecte alinieri la startul pentru noua etapã de existenþã: cea comunitarã.Grãbindu-se sã promitã o viaþã mai bunã, fãrã a avertiza asupra restricþiilor ce aveau sã se manifeste pe drumul spre viitoarea bunãstare, preºedintele ales a fãcut-o cu riscul de a apãrea cã nu-ºi îndeplineºte o promisiune, tocmai cea care a cântãrit poate cel mai greu în balanþa alegerii.Cu siguranþã, reacþiile populare la primul val de scumpiri ce debuteazã astãzi, urmat nu peste multã vreme de un al doilea, nu vor fi dintre cele mai plãcute. Cu atât mai mult cu cât opoziþia politicã nu va pierde nici ea prilejul de a specula aceas tã conjuncturã - chiar dacã era una inevitabilã, ºi în cazul în care ar fi rãmas la putere. Este vorba, mai mult decât de orice, de un viciu de demers psihologic. Este evident cã scumpirile, de orice fel, nu se încadreazã în definiþia unui trai mai bun. Mai mult decât combaterea corupþiei ºi perfecþionarea administraþiei, nivelul de trai rãmâne barometrul fundamental al unei naþiuni din ce în ce mai sãtulã de aºteptarea unor zile mai bune, mereu promise ºi niciodatã ivite. |