Dacă doamnei ministru Mona Muscă i se pare că sediul Ministerului Culturii este nefuncțional și că s-au băgat prea mulți bani în el, este firesc ca domnia sa să dorească să-l schimbe, chiar dacă pentru asta se vor cheltui de două ori mai mulți bani, pentru că un sediu nou costă, nu-i așa, și mai și trebuie amenajat pentru a deveni funcțional. Dar ce contează toate astea când prin gestul tău pui în operă o promisiune electorală, și anume, faptul că pe când era membru în comisia de cultură a Parlamentului, doamna deputat Mona Muscă a protestat împotriva amenajării sediului ministerului Culturii într-o clădire ce aparținea Muzeului Satului! Nu poți să stai, ca ministru, într-o constucție pe care ai criticat-o ca deputat. Chestie de principiu, și unde e vorba de principii, banii nu mai contează.Dealtfel, sindromul acesta al miniștrilor care dispun cam cum doresc ei de locațiile ministerelor de resort nu este nou. Un alt (fost) ministru n-a avut nici o emoție să bage vreo 80 de milioane de dolari în reparațiile și modernizările de la Ministerul Industriei. Nu conta că cu banii ăștia s-ar fi construit nu unul, ci două sedii ultramoderne de ministere. Ambiția de a moderniza - cu orice preț - a fost mai puternică și iată că astăzi junele ministru Codruț Șereș se mută într-un minister de 80 de milioane, în care n-a prea găsit însă mobilă. Asta era închiriată zice-se, de pe la o regie.Reiese din aceste două mici exemple imaginea unei democrații dusă dincolo de limitele democrației, în care titularul departamentului devine mai ceva decât un proprietar având mână liberă să mute, să construiască, să doteze și să redoteze după cum are el chef la un moment din viață. În timp ce unii dintre noii miniștri se mulțumesc să schimbe locul tablourilor de pe pereții birourilor, alții schimbă ministerele cu totul. Nu pun la îndoială buna credință a doamnei ministru Muscă. Pun însă la îndoială corectitudinea și valabilitatea unui sistem care face posibile asemenea operațiuni costisitoare și, până la urmă inutile, atâta timp cât, de pildă, teatrul de Operetă abia a ars și are nevoie de banii care se vor duce, probabil, pe amenajarea unui nou minister pentru confortul principial al doamnei ministru. Există, desigur, pe hârtie, niște reguli în acest sens. Dar cine să le mai respecte, dacă tocmai aceia care fac legile le calcă în picioare. Păi nu făcea bine Ceaușescu, cu ministerele lui strânse ciupercă pe lângă Casa Poporului, cu spații fixe și birouri trase la indigo, cu mobilier de la gospodăria de partid și cu dotările standard ale vremii? Dar el era un tiran, un autocrat. Astăzi trăim într-o democrație în care totul e posibil. |