Dacă doamnei ministru Mona Muscă i se pare că sediul Ministerului Culturii este nefuncţional şi că s-au băgat prea mulţi bani în el, este firesc ca domnia sa să dorească să-l schimbe, chiar dacă pentru asta se vor cheltui de două ori mai mulţi bani, pentru că un sediu nou costă, nu-i aşa, şi mai şi trebuie amenajat pentru a deveni funcţional. Dar ce contează toate astea când prin gestul tău pui în operă o promisiune electorală, şi anume, faptul că pe când era membru în comisia de cultură a Parlamentului, doamna deputat Mona Muscă a protestat împotriva amenajării sediului ministerului Culturii într-o clădire ce aparţinea Muzeului Satului! Nu poţi să stai, ca ministru, într-o constucţie pe care ai criticat-o ca deputat. Chestie de principiu, şi unde e vorba de principii, banii nu mai contează.Dealtfel, sindromul acesta al miniştrilor care dispun cam cum doresc ei de locaţiile ministerelor de resort nu este nou. Un alt (fost) ministru n-a avut nici o emoţie să bage vreo 80 de milioane de dolari în reparaţiile şi modernizările de la Ministerul Industriei. Nu conta că cu banii ăştia s-ar fi construit nu unul, ci două sedii ultramoderne de ministere. Ambiţia de a moderniza - cu orice preţ - a fost mai puternică şi iată că astăzi junele ministru Codruţ Şereş se mută într-un minister de 80 de milioane, în care n-a prea găsit însă mobilă. Asta era închiriată zice-se, de pe la o regie.Reiese din aceste două mici exemple imaginea unei democraţii dusă dincolo de limitele democraţiei, în care titularul departamentului devine mai ceva decât un proprietar având mână liberă să mute, să construiască, să doteze şi să redoteze după cum are el chef la un moment din viaţă. În timp ce unii dintre noii miniştri se mulţumesc să schimbe locul tablourilor de pe pereţii birourilor, alţii schimbă ministerele cu totul. Nu pun la îndoială buna credinţă a doamnei ministru Muscă. Pun însă la îndoială corectitudinea şi valabilitatea unui sistem care face posibile asemenea operaţiuni costisitoare şi, până la urmă inutile, atâta timp cât, de pildă, teatrul de Operetă abia a ars şi are nevoie de banii care se vor duce, probabil, pe amenajarea unui nou minister pentru confortul principial al doamnei ministru. Există, desigur, pe hârtie, nişte reguli în acest sens. Dar cine să le mai respecte, dacă tocmai aceia care fac legile le calcă în picioare. Păi nu făcea bine Ceauşescu, cu ministerele lui strânse ciupercă pe lângă Casa Poporului, cu spaţii fixe şi birouri trase la indigo, cu mobilier de la gospodăria de partid şi cu dotările standard ale vremii? Dar el era un tiran, un autocrat. Astăzi trăim într-o democraţie în care totul e posibil.