Odată cu retragerea - nefericită, poate - a lui Teodor Stolojan - în fața trenului care cuplează vagoanele liberale cu cele democrate și-a făcut apariția adevărata locomotivă a Alianței: Băsescu.Stolojan dădea, de câteva luni bune, semne de oboseală. Se observa, apoi, tot mai mult, că structura sa interioară diferă de cea de care avea nevoie Alianța. Stolojan pierdea, constant, puncte în sondaje și nu mai era mult - dacă în realitate acest lucru nu se întâmplase deja - până când procentele sale să se situeze sub cele ale Coaliției. Lunga sa expunere - prea lungă - l-au uzat mai mult și mai devreme decât pe oricare altul. Retragerea sa - indiferent de motivele invocate și de stările emoționale ale protagoniștilor - era până la urmă firească. La fel de firească precum a fost preluarea, fără menajamente și tatonări, a acestui rol de către primarul general al Capitalei. Într-un fel istoria se repetă. În 1996, un alt primar al Capitalei își aștepta rândul în marea politică. Și, chiar dacă numele lui Ciorbea n-a prea fost pronunțat în legătură cu viitoarea sa misiune - pe care se băteau veleitari țărăniști de genul Vasile, Spineanu sau Ciumara, el devenise, prin succesul obținut la locale, cea mai proeminentă figură a momentului din tabăra Opoziției. Într-un fel, decizia lui Constantinescu de a-l promova prim-ministru a fost și o reacție instinctivă de apărare a acestuia împotriva unui rival care amenința să-l detroneze în topul popularității. Există, însă, și diferențe majore între fostul premier și fostul său ministru. În primul rând, Ciorbea era lipsit de experiența publică pe care o are Băsescu. Călit în două tururi electorale pentru Primăria Capitalei și în cele trei sau patru guverne din care a făcut parte, este clar că Băsescu va reprezenta pentru Adrian Năstase un adversar incomparabil mai incomod decât ar fi fost Stolojan. Dar, în aceste calități, rezidă și limitele președintelui democrat: politician abil în zona mediană, acestuia îi lipsesc principalele calități care, în mintea românilor, întruchipează noțiunea de președinte. Pentru mulți dintre ei va fi greu să accepte ideea unui titular la Cotroceni slobod la gură, pe care costumele nu cad chiar cum ar trebui și al cărui potențial de agresivitate nu se înscrie în standardele obișnuite. Excesiv partizan în programul său de acțiune, el apare ca mai puțin potrivit pentru statutul de diplomație, neutralitate și echidistanță necesar unui președinte al tuturor alegătorilor. Există, desigur, prezumția de adaptare, de schimbare. În mai puțin de 50 de zile cât a mai rămas până la gongul electoral nu se pot face minuni. Sau se pot? |