În recent apărutul său volum de convorbiri "Marele şoc de la finele unui secol scurt", preşedintele Iliescu îşi mărturiseşte nostalgia faţă de două momente de normalitate şi civilitate - aceste noţiuni părând să fie repere fundamentale la care îşi raportează trecerea prin istorie cel care s-a aflat - în condiţiile separaţiei puterilor - la cârma ţării în 10 din cei 14 ani scurşi de la Revoluţie.Primul este CPUN-ul, iar al doilea, campania electorală din '90. Dacă faţă de cel de-al doilea nu am nici o obiecţie, confruntarea în general, dar în special cea finală, de la televiziune, dintre cei trei candidaţi (Iliescu, Câmpeanu şi Raţiu) caracterizându-se printr-o profundă civilizaţie şi printr-un discurs argumentat şi la obiect, faţă de primul aş putea manifesta oarece rezerve. Pentru că, dacă îmi aduc bine aminte, sub cupola sălii în care funcţionase, cuminte, vreme de aproape 40 de ani, Marea Adunare Naţională, s-ar fi făcut auzite n u doar acuze şi formulări vitriolante, dar şi exprimări cu totul neacademice, mergând până la invective. Cred însă că nu acestea sunt lucrurile care-l fac nostalgic pe domnul preşedinte, cât esenţa a ceea ce se petrecea atunci, acolo. Mai precis, faţă de redescoperirea discursului liber, democratic, fără cenzura şi teama care însoţiseră până atunci orice formă de exprimare. Desigur, printre cei 300 de membri ai acestui parlament ad-hoc, constituit după metode retuşabile astăzi, s-au aflat şi unii dintre cei care nu aveau justificări morale şi intelectuale să reprezinte ceva sau pe cineva, dar acolo s-au format şi câteva dintre conştiinţele politice importante care au dominat scena în anii care au urmat. Cea mai mare nostalgie, însă, bănuiesc că o are domnul preşedinte după rolul pe care i l-a rezervat atunci istoria: acela de moderator universal, de om care găseşte limbajul şi soluţiile potrivite pentru fiecare interlocutor şi pentru fiecar e problemă. A fost şi rămâne, cred, momentul de vârf al prestaţiei sale politice, "ora astrală" care i-a adus încrederea conaţionalilor săi că, mai mult şi mai bine decât oricare altul, poate să stăpânească o lume ieşită din matcă şi ameninţând să se reverse, oricând, inundând ordinea de drept şi stabilitatea socială. Destul de puţin cunoscut până atunci, în mod direct, Ion Iliescu a dat atunci măsura adevăratului om politic care era, arvunind, practic, opţiunea populară a avea să-l conducă spre neobişnuitul procent de 85% cu care a câştigat prezidenţiale din '90.