În recent apărutul său volum de convorbiri "Marele șoc de la finele unui secol scurt", președintele Iliescu își mărturisește nostalgia față de două momente de normalitate și civilitate - aceste noțiuni părând să fie repere fundamentale la care își raportează trecerea prin istorie cel care s-a aflat - în condițiile separației puterilor - la cârma țării în 10 din cei 14 ani scurși de la Revoluție.Primul este CPUN-ul, iar al doilea, campania electorală din '90. Dacă față de cel de-al doilea nu am nici o obiecție, confruntarea în general, dar în special cea finală, de la televiziune, dintre cei trei candidați (Iliescu, Câmpeanu și Rațiu) caracterizându-se printr-o profundă civilizație și printr-un discurs argumentat și la obiect, față de primul aș putea manifesta oarece rezerve. Pentru că, dacă îmi aduc bine aminte, sub cupola sălii în care funcționase, cuminte, vreme de aproape 40 de ani, Marea Adunare Națională, s-ar fi făcut auzite n u doar acuze și formulări vitriolante, dar și exprimări cu totul neacademice, mergând până la invective. Cred însă că nu acestea sunt lucrurile care-l fac nostalgic pe domnul președinte, cât esența a ceea ce se petrecea atunci, acolo. Mai precis, față de redescoperirea discursului liber, democratic, fără cenzura și teama care însoțiseră până atunci orice formă de exprimare. Desigur, printre cei 300 de membri ai acestui parlament ad-hoc, constituit după metode retușabile astăzi, s-au aflat și unii dintre cei care nu aveau justificări morale și intelectuale să reprezinte ceva sau pe cineva, dar acolo s-au format și câteva dintre conștiințele politice importante care au dominat scena în anii care au urmat. Cea mai mare nostalgie, însă, bănuiesc că o are domnul președinte după rolul pe care i l-a rezervat atunci istoria: acela de moderator universal, de om care găsește limbajul și soluțiile potrivite pentru fiecare interlocutor și pentru fiecar e problemă. A fost și rămâne, cred, momentul de vârf al prestației sale politice, "ora astrală" care i-a adus încrederea conaționalilor săi că, mai mult și mai bine decât oricare altul, poate să stăpânească o lume ieșită din matcă și amenințând să se reverse, oricând, inundând ordinea de drept și stabilitatea socială. Destul de puțin cunoscut până atunci, în mod direct, Ion Iliescu a dat atunci măsura adevăratului om politic care era, arvunind, practic, opțiunea populară a avea să-l conducă spre neobișnuitul procent de 85% cu care a câștigat prezidențiale din '90. |