În multe sisteme juridice funcţionează, cu putere de lege, precedentul. Nu ştiu dacă şi în al nostru. Ştiu că, la americani, de pildă, poate fi invocată o soluţie dată într-o cauză la un anumit moment, pentru a solicita o încadrare asemănătoare. Mai exact spus: dacă undeva, pe cuprinsul Statelor, un infractor a fost eliberat pentru că avea o bunică şchioapă, avocaţii altui infractor care a comis o faptă penală asemănătoare pot cere eliberarea clientului lor. Evident, am simplificat până la absurd. Pentru că din aceeaşi categorie îmi pare a face parte cazul care a zguduit din temelii mass media română în săptămâna care a trecut.După aproape cinci ani am constatat cu surprindere că în 1999 a avut loc un episod care ar fi meritat o atenţie sporită, ceea nu ce s-a întâmplat la vremea aceea, din motive pe care nu pot să mi le explic. Este vorba despre rejudecarea procesului generalului Pacepa, marele securist care, în 1977 a dezertat la americani. La scurt timp după aceea, un proces instrumentat în stilul vremii - adică la ordin - îl condamnă pe acesta la moarte pentru înaltă trădare, cu confiscarea averii. Defecţiunea lui Pacepa a fost percepută cu un soi de satisfacţie perversă la vremea respectivă; slugă preaplecată a cuplului de dictatori, acesta le dăduse o lovitură pe care românii au primit-o cu ascunsă bucurie. Nu că le-ar fi fost simpatic Pacepa, dar Ceauşescu o merita. Nu fugise un actor, sportiv, scriitor sau om de ştiinţă - ci trădase tocmai cel care avea rolul să-i împiedice sau să-i pedepsească. Fuga nu l-a făcut mai bun pe Pacepa şi nici mai simpatic. Dezvăluirile din cărţile sale au fost privite în acelaşi mod: cu satisfacţia tăvălirii lui Ceauşescu prin zoaie. Dar, de către unul dintre producătorii acestor zoaie.Vine, după peste două decenii, dl. Pacepa şi zice: am fost un erou, am luptat împotriva lui Ceauşescu, vreau înapoi averea şi onoarea! Averea, să zicem - deşi oricine se întreabă cam prin ce mijloace putea să facă o asemenea avere un securist într-o economie care nu era de piaţă. Dar nu asta este problema, ci onoarea. Care onoare? Un spion e un spion - ştie de ce o face, cu ce riscuri şi cu ce urmări. Trădarea e şi ea trădare. Nu poţi să spui: l-am trădat pe Ceauşescu, nu poporul român! Aşa cum nu poţi să spui: am furat de la Ceauşescu, nu de la poporul român. Cererea de reabilitare a lui Pacepa constituie un precedent extrem de dubios: în baza acestei logici, orice persoană condamnată în timpul dictaturii poate cere să fie reabilitată pe principiul că n-a călcat legile ţării ci pe cele ale lui Ceauşescu!Atunci, tribunalele n-ar mai avea odihnă şi toate s-ar umple de eroi ai luptei anticomuniste; după un model încă proaspăt în mintea noastră.