Duioasă scena jucată mai deunăzi de preşedintele Mircea Sandu şi de noul şef al arbitrilor, Crăciunescu: Naşul - în rol de tată înţelept şi îngăduitor, Nelu - în acela de copil dezorientat, care credidează nelimitat autoritatea părintească. Mica neînţelegere, rezolvată magistral de Naş, ţinea de controlul care ar trebui sau nu să se efectueze asupra delegării arbitrilor (că de prestaţie nu mai poate fi vorba) "Nu voi accepta nici un fel de imixtiune!" - clamează dl. Crăciunescu, recunoscând apoi că va fi intransigent din acest punct de vedere cu oricine în afară de dl. preşedinte, evident. Vorba lui Nenea Iancu: să fiu controlat, accept, dar numai pe ici - colo şi doar de preşedinte! Naşul Mircea Sandu nu rezistă unui asemenea devotament şi simte nevoia să-i mai atenueze frustrările şefului peste arbitri: stai, nene, liniştit, nimeni nu se va abate cu otuzbiru asupra dumitale ca să-i sperie pe bieţii arbitri. Nici vorbă: aceştia-şi vor putea vedea în linişte de arbitaj - cinstea se plăteşte şi nu oricum, ci cu mii de parai pe meci trântit - pentru că singura formă de control va fi una pur creştină. Naşul, din când în când, va zice "finului" Crăciunescu: vezi, Nelule, că n-ai facut criteriile! Şi atunci Nelu, cuprins de remuşcări, va trece criteriile în revistă şi va vedea care-au fost făcute şi care nu. Ca-n basme, nu altceva. Vezi bine, preşedintele vădeşte o certă aplecare spre nou şi spre abordarea constructivă a problemelor! Si când te gândeşti că Naşul face treaba asta de mare fineţe pentru doar vreo 400 de parai, cât e o amărâtă de leafă de preşedinte! Veritabil apostolat, nu altceva, ca şi arbitrajul, dealtfel. Căci vezi bine, din cei 2000 de dolari pe meci pentru o echipă, bietului arbitru, copleşit de toată răspunderea ce derivă din rezultat, îi mai rămâne doar de două ori cât îi rămâne preşedintelui! Şi iată cum ajungi să crezi că în branşa asta s-au adunat cei mai morali şi mai dezinteresaţi reprezentanţi ai naţiei, care fac tot ce fac doar pentru glorie şi pentru propăşirea fotbalului românesc, fără a se mai gândi la propriile lor nevoi şi interese!

P.S. Spuneau oficialii că bietul arbitru rămâne cu 400 din cei 850 de dolari de meci (din care mai plăteşte masa, casa şi drumul!). Dacă arbitrează doar două meciuri pe lună, bagă în buzunar 800 de dolari. La cursul actual asta înseamnă vreo 22 de amarate de milioane de lei.