Vestea cã bolnãviciosul nostru ministru de finanþe a suferit un accident, în urma cãruia va sta, trei sãptãmâni, cu piciorul în ghips, m-a dus automat cu gândul la un episod consumat într-un alt moment tensionat al zbuciumatei noastre istorii contemporane. Mai precis la - astãzi - fugarul general Victor Stãnculescu, prins între cleºtii menghinei datoriei cãtre comandantul suprem ºi a grijii faþã de propriul viitor. Atunci, la Timiºoara, generalul n-a gãsit altã soluþie decât sã devinã indisponibil, punându-ºi un picior în ghips - lucru care nu l-a împiedicat sã fie, totuºi, prezent la decolarea elicopterului prezidenþial de pe terasa CC-ului, dupã ce "sinistra" îi trasase o ultimã directivã: "Victoraº, ai grijã de copii!". Victoraº n-a vrut, sau n-a putut sã aibã grijã de copii. Pânã la urmã, cu toatã influenþa pe care a avut-o la un moment dat, n-a reuºit sã aibã grijã nici de el, iar acum se piteºte cine ºtie pe unde în aºteptarea vreunei amnistii postelectorale. Dl Remeº, cu un picior în ghips, îmi evocã, fãrã sã vreau, o scenã dintr-un posibil roman de ficþiune: ultima zi a guvernãrii CDR. În curtea Cotrocenilor un elicopter aºteaptã sã-l îmbarce pe fostul preºedinte. În jur, oameni de încredere înlãcrimaþi, foºti colaboratori îngrijoraþi. Cu un picior pe scara elicopterului, citindu-i-se tristeþea în o ochi, preºedintele adreseazã câteva ultime cuvinte lui Remeº, sprijinit într-un baston ºi cu albul ghetei de ghips strãlucind în penumbra scenei: "Traiane, ai grijã de copii". Copiii - Sârbu, Mureºan, Marian, Harnagea - asistã, cu capetele plecate ºi cu lacrimi în colþul ochilor. Mai ºtiu ºi ei ceva istorie ºi teama cã aceasta se poate repeta le sfâºie inimile. ªi mai ºtiu cã, precum Stãnculescu, Remeº nu va putea sau nu va vrea sã-i ajute sã scape din ghearele ferocilor câºtigãtori ai alegerilor.