Administraţia prezidenţială, prin gura consilierului Turcan, mustră postul Realitatea pentru gestul incorect al reluării unei teme de “dezinformare” din campania electorală: celebrul dos de palmă aplicat de candidatul prezidenţial unui puşti obraznic din Ploieşti, în timpul unui miting electoral.

Vorbeşte dl Turcan despre gestul “difuzării obsesive a unui film trucat”, în încercarea de a se influenţa rezultatul alegerilor. Pelicula respectivă “a fost alterată, fiind practic un trucaj!”
Las la o parte lipsa de logică a alternativelor: ori a fost alterată, ori a fost un trucaj. Dacă a fost alterată, nu se poate trage nici o concluzie. Dacă a fost un trucaj, acesta ar trebui să nu mai ridice semne de întrebare. Revin însă la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu vreo zece luni, în plină campanie prezidenţială. Atunci Dinu Patriciu a anunţat că există o casetă în care candidatul Băsescu lovea un copil. A doua zi filmul a fost difuzat de un post de televiziune, în chiar prezenţa lui Traian Băsescu. Prima sa reacţie a fost de descumpănire: “O să mă uit, nu pot să afirm că e trucaj. Trebuie văzut, poate m-a înjurat, poate a vorbit urât femeii. Nu ştiu, voi da o explicaţie acestui episod”. Explicaţia a venit câteva zile mai târziu, în cadrul unei dezbateri cu contracandidaţii când Băsescu a afirmat solemn: “Jur că nu l-am lovit pe copil cu pumnul în faţă!” Afirmaţia lasă loc variantelor: nu l-am lovit cu pumnul, i-am cârpit doar un dos de labă, să se înveţe minte şi să nu mai injure (înjurătura puştiului se pare că fusese: “Trăiască Iliescu!”). Staff-ul s-a inflamat şi a lansat o serie de investigaţii prin care să se probeze faptul că respective casetă, despre care preşedintele nu credea că e un trucaj, e de fapt un trucaj! Antologică va rămâne demonstraţia ştiinţifică făcută la un post TV de către Daniel Funeriu, care analizând “frame cu frame” a tras concluzia că mâna preşedintelui nu s-ar fi putut plia pentru o astfel de lovitură.

Scandalul pe care-l invocă dl Turcan se referă la discuţiile din jurul unei cărţi recent apărute în care autorul îi reproşează directorului INEC că ar fi alterat    CD-ul adus la probe mâzgălindu-l cu carioca. Consilierul vrea să ne dea de înţeles că problema  a fost tranşată, că CD-ul a fost prelucrat duşmănos şi că n-a fost vorba despre nici un pumn aplicat vreunui copil. Realitatea este însă atât de evidentă, recunoscută practic de protagonist, încât orice discuţie nu mai are valoare. Valoare are doar talentul preşedintelui de a nega evidenţele şi de a minţi cu aplomb privindu-ne direct în ochi. Probabil că la anul va jura că niciodată n-a comunicat românilor că li se vor tăia pensiile şi se va găsi un Funeriu care să demonstreze, frame cu frame, că ceea ce ieşea din gura preşedintelui era cu totul altceva şi că, de fapt, totul este o invenţie a mogulilor de presă, menită să-l discrediteze.