Vreau sã spun, din capul locului, cã ceea ce se întâmplã la Chiºinãu n-are nimic în comun cu o revoluþie. Nici mãcar cu Revoluþia Românã, ºi ea contestatã ºi pusã sub semnul întrebãrii, nemeritat, cred eu.
La Bucureºti, în 1989, a fost o miºcare de masã, iar românii s-au ridicat nu atât împotriva unei ideologii (þin minte cã vreo douã-trei zile dupã fuga lui Ceauºescu, oamenii îºi spuneau încã „tovarãºe” ºi nu erau deloc convinºi cã ceva fundamental se va schimba; nici nu erau pregãtiþi pentru o schimbare radicalã) cât împotriva unui regim opresiv, exercitat printr-o dictaturã personalã. Prin Ceauºescu, comunismul românesc semãna mai degrabã cu unele regimuri din America de Sud sau de prin Asia, decât cu comunismul european. La Chiºinãu, de bine de rãu, cu toatã coloratura sa stacojie, funcþioneazã un regim democratic, validat ca atare de comunitatea internaþionalã ºi exercitând instrumente specifice. Voronin n-a venit la putere printr-o loviturã de stat, ci prin alegeri ºi are tot dreptul sã califice ceea ce se întâmplã la Chiºinãu ca o tentativã de loviturã de stat. Ghinionul sãu este cã comunitatea internaþionalã, datoritã propensiunii sale filo-ruse, nu vede în el exponentul unei democraþii autentice, ºi de aceea ºi rezervele în a se lua poziþii oficiale.
La Chiºinãu, ceea ce se întâmplã acum, seamãnã mai degrabã cu atât de cunoscutele nouã „Piaþa Universitãþii” sau „Mineriada”. Nu este revolta unui popor împotriva unui regim, ci a unei grupãri – perdante la urne – în faþa alteia – câºtigãtoare, indiferent de metode. Nici comuniºtii ºi nici anticomuniºtii de la Chiºinãu nu sunt niºte democraþi autentici. Nu au cum. Realitatea basarabeanã este cu totul alta decât cea prin prisma cãreia judecãm noi lucrurile. ÃŽn Basarabia, regimul comunist are o vechime de peste 90 de ani. Nicio generaþie, prezentã, de acolo, nu poartã amintirile sau tradiþiile democraþiei. Nicio miºcare politicã nu se poate reclama drept continuatoarea unei tradiþii democratice. ÃŽn Basarabia s-a format o oligarhie funcþionãreascã, care s-a prevalat de ideologie pentru a-ºi exercita puterea. Aceasta e cea care a declarat independenþa Basarabiei, când a prins momentul, ºi care a inaugurat principiile politice „secesioniste”, gãsind ºi propagând argumentele unei identitãþi naþionale inexistente. Luptele politice de la Chiºinãu s-au dat între exponenþii diferitelor tendinþe, desprinºi din acelaºi grup de foºti activiºti, directori de întreprinderi sau de ferme agricole care au constituit, de-a lungul timpului, pãtura dominantã.
Sloganul cu „furtul” alegerilor ne este binecunoscut. Am trecut ºi noi prin faza asta cu vreo patru ani în urmã. Desigur, n-au fost alegeri corecte, s-au produs abuzurile pe care le exercitã orice putere intratã în competiþie, dar rezultatul cred cã este corect ºi el exprimã starea de prostraþie în care a intrat o þarã – nu spun naþiune – cãreia democraþia nu i-a adus progresul aºteptat. O þarã care se teme de necunoscutele unei schimbãri radicale ºi preferã confortul relativ al statu-quo-ului. „Revoluþionarii” de la Chiºinãu sunt cei care inspirã „Basarabiei profunde” o undã de neliniºte ºi de neîncredere. Ei sunt exponenþii unor grupãri perene, pe care ºi noi le-am regãsit, de fiecare datã, în primele rânduri ale aproapei oricãrei „miºcãri populare”. Propensiunea spre violenþã ºi contestare nu intrã de loc în consens cu viziunea unor schimbãri democratice. Practic, la Chiºinãu, se joacã acum în stradã, partida ratatã la urne. ÃŽntre grupãri care nu se deosebesc fundamental, ba se aseamãnã prin dorinþa de a rãmâne sau a accede la putere. Am deja convingerea cã locul lui Voronin va fi luat de un alt Voronin, cu nimic mai bun decât acesta, iar peste Moldova nu va pogorî prea curând spiritul democraþiei reale.
|
| Accesari:
3852
|
Adauga o opinie