„Războiul rece” a început odată cu refuzul lui Tăriceanu de a demisiona pentru a se face alegerile anticipate dorite de preşedinte. Breşa din alianţa pe care aceasta o adusese la guvernare conform manierei proprii de lectură a Constituţiei s-a adâncit, adăugând în dispută forţe care până atunci se rezumaseră la rolul de simple spectatoare. Trei ani şi ceva a rezistat la guvernare cel mai fragil Executiv (ca suport parlamentar) în faţa atacurilor succesive venite dinspre Cotroceni. Este meritul lui Traian Băsescu de a fi realizat o majoritate parlamentară ce-i lipsise la guvernare (de unde şi apelul la „soluţia imorală”) şi care n-a ezitat, când a avut prilejul, să-l suspende. Dealtfel, preşedintele-jucător a reuşit două performanţe – democratice – care nu fuseseră încă înscrise în jurnalul de bord al României: prima suspendare a unui preşedinte, şi primul guvern trântit printr-o moţiune de cenzură. Ca şi în precedenta guvernare, Băsescu a creat şi acum o majoritate în Opoziţie, care îi blochează orice mişcare. Cu toate acestea nu renunţă. Cum nu renunţă nici adversarii săi. „Cursa înarmărilor” se înteţeşte, fiecare parte adăugându-şi, în arsenalul strategic noi „arme” de distrugere în masă. A refuzat Parlamentul organizarea Referendumului? Nu-i nimic, preşedintele îl va face! Nu votează Parlamentul Guvernul Croitoru? Nu-i nimic, preşedintele va însărcina un alt personaj să facă guvernul. Îl va trânti Parlamentul şi pe acesta? Nu-i nimic, dacă câştigă alegerile, preşedintele dizolvă legislativul. La fiecare lovitură, partea adversă răspunde cu o contralovitură: vrea „alianţa ticăloşită” PSD-PNL (ungurii sunt menajaţi! De ce oare?) să aibe premier? Să se ducă la tribunal şi să se înscrie. Şi în 2014 vor putea veni cu premierul lor!

„Războiul rece” politic continuă. Până când ţara va fi făcută praf şi pe ruinele ei se va ridica învingătorul. Dacă va fi vreunul...