Deşi unii s-au grăbit să înfiereze faptul că premierul va absenta de la ceremoniile prilejuite de aniversarea Zilei Naţionale şi de la festivitatea în cursul căreia urma ca preşedintele să-i înmâneze cea mai înaltă dinstincţie românească, înclin să cred că Adrian Năstase a făcut o mişcare îndrăzneaţă şi provocatoare.  Să te afli la Budapesta taman în preajma Zilei Naţionale nu poate fi (doar) o întâmplare. Poate fi, mai ales, o mişcare prin care poţi să forţezi mâna gazdelor pentru a face gesturi care în cotidian nu-şi au rostul.  Desigur, nu e uzual ca de ziua ta să mergi în vizită. Această vizită n-a fost însă una obişnuită şi nici destinaţia nu este. Cu Ungaria avem un contencios lung şi presărat cu episoade dramatice. Asperităţile istorice n-au putut fi atenuate nici de internaţionalismul proletar pe vremea când făceam parte din acelaşi lagăr şi ne aflam sub aceeaşi pulpană ideologică, şi nici de trecerea spectaculoasă de la totalitarism la democraţie. Mai mult, integrarea euro-atlantică şi europeană a fost concepută mai mult pe partituri de orgolii decât pe o sănătoasă colaborare şi concertare. Ungaria şi România îmi seamănă cu doi alergători de cursă lungă care ştiu că trebuie să termine împreună competiţia, dar îşi pândesc fiecare mişcare încercând să-şi pună câte o piedică la momentul oportun. Eforturile de apropiere, de lăsare în urmă a cicatricilor trecutului n-au dat roade spectaculoase. De vină a fost, poate, un orgoliu funciar şu frustrarea teritorială a vecinilor noştri, combinată cu resentimentele noastre în faţa permanentei agitaţii create în jurul ideii de superioritate chesaro-crăiască faţă de balcanismul nostru. Cu tot apelul preşedintelui Iliescu la o reconciliere de tip franco-german, temperatura relaţiilor bilaterale s-a păstrat la o gradaţie joasă, între reprezentanţii noştri la vârf existând evidente idiosincrazii.  Lucrurile par să stea altfel în situaţia de faţă, când şi Medgessy şi Năstase dau senzaţia că fac parte din aceeaşi familie de politicieni răbdători şi ambiţioşi, hotărâţi să nu lase lucrurile aşa cum le-au găsit.  Relaţia personală a celor doi poate fi o şansă, grefată pe fondul unui context în care spiritul de curtenie va obliga pe gazde ca, într-un moment festiv ca acesta, să depăşească limitele convenienţelor uzuale. Vizita lui Năstase la Budapesta ar putea deveni un reper pe drumul pe care variile "războaie" locale - de tipul celui la palincii - ar putea fi înlocuite cu aniversări decente şi civilizate. P.S. Parcă pentru a face în ciudă feluritelor Cassandre, premierul a reuşit să fie prezent şi la festivitatea de decernări şi la recepţia de la Cotroceni, reîntorcându-se duminică la Budapesta.