Săptămâna trecută, într-o atmosferă sobră, academică – datorată nu atât locaţiei, cât compoziţiei asistenţei – profesorul universitar dr. Mircea Beuran, împreună cu colegul său, deasemenea profesor, Benone Duţescu, au comis un gest de vădit altruism: au prezentat volumul pe care l-au scris împreună, dedicat istoricului asistenţei medicale de urgenţă din Bucureşti.

Un gest nu doar temerar – având în vedere travaliul dur al reconstituirii, din arhive şi publicaţii, al traseului parcurs de cel mai important serviciu medical – cel de urgenţă, dar şi de mare generozitate, volumul fiind destinat bibliotecilor de specialitate şi uzului celor realmente interesaţi de tematică. Aceste lucruri au fost, dealtfel, subliniate de către invitaţii solicitaţi să prefaţeze evenimentul – preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, sau rectorul (incompatibil! cum a ţinut chiar domnia sa să sublinieze) IMF, profesorul Florian Popa.

În propria sa alocuţiune, profesorul Beuran a semnalat chiar el riscul acestei intreprinderi, în special din partea unui om acuzat de „plagiat”. Este, probabil, cea mai nedreaptă şi mai ticăloasă acuză ce poate fi adusă unui om cu prestigiul profesional şi moral al doctorului Beuran (i s-a mai adus una – de la cel mai înalt nivel al statului: că l-a operat pe Hayssam de cancer şi că acesta mai trăieşte! În mintea celui în cauză nu intră şi ideea că trăieşte tocmai datorită valorii prestaţiei medicale a profesorului...)

Pentru mulţi, mult prea mulţi, timpul a estompat împrejurările în care i-a fost adusă acuzaţia, rămânând doar celebra arie a calomniei: prin 2003, dacă nu mă înşel, doctorul a avut cutezanţa de a da liniştea cabinetului medical pe hărmălaia celui ministerial.

A acceptat propunerea de a deveni ministru al Sănătăţii tocmai din imboldul dezinteresat de a curma o serie de stări de lucruri păguboase pe care le cunoştea foarte bine. Demersurile sale s-au lovit însă de interesele de miliarde ale comercianţilor de medicamente, care n-au făcut economii în a-l denigra. Culmea a atins-o campania dusă de un ziar bine garnisite cu publicitate de profil care au descoperit o serie de similitudini într-un manual de procedură: tehnica „spălatului pe mâini” din acest manual, îngrijit de profesorul Beuran, semăna cu aceea dintr-o altă publicaţie de profil!

Nu erau „plagiate” idei, ci doar mişcări sau succesiune de operaţiuni! Scopul a scuzat mijloacele: în faţa campaniei dezlănţuite de „afectaţi” şi susţinută din interese politice de o opoziţie cam adormită până atunci, l-au făcut pe medic să demisioneze şi să se întoarcă la uneltele sale. Benefic pentru pacienţi şi pentru... traficanţii de medicamente scumpe plătite din buzunarul larg al statului.

Sunt curios ce noi probe de „plagiat” vor găsi specialiştii în scandaluri în noul volum. Cei de bună credinţă vor găsi cu siguranţă rezultatele valoroase ale unui efort profesional dedicat şi dezinteresat.