O ştire difuzată recent de televiziune ne informează că pe undeva prin Ardeal au apărut hoţii de murături! Da, aţi citit (şi aţi auzit) bine! „Autori necunoscuţi" au pătruns în boxele-cămări ale locatarilor dintr-un bloc, de unde au sustras borcane cu murături, cu zacusca şi chiar vreo două bucăţi de slană. Ce vor fi făcut cu ele? Răspunsul mi se pare simplu. Întristător de simplu, dureros chiar, pentru că-mi aminteşte de una dintre lecturile emoţionante ale copilăriei: "Mizerabilii" lui Hugo.

Acolo, bietul Jean Valjean fura o jimblă (ce ciudat mi-a sunat denumirea!) pentru a-şi hrăni, parcă, copiii! Era atât de sărac şi de fără speranţă încât doar furtul îi mai rămăsese.Şi perspectiva zecilor de ani de puşcărie. Căci justiţia franceză era severă pe vremea aia.Ca şi cea română pe vremea asta.

Pun pariu că dacă nefericitul va fi prins (oricum, poliţia nu se da în vânt să-1caute, iar pentru cei vitregiţi de proviziile iernii lipsa aceasta poate avea consecinţe dureroase!) va primi ani grei de puşcărie. Oricum, mai mult decât cei care iau mită ca să facă treaba pentru care primesc salarii de la stat. Oricum, mai mult decât ar lua unii miniştri dacă ar fi funcţionat până acum legea răspunderii ministeriale.

Şi, oricum, mai mult decât nu vor primi vreodată cei care au adus ţara în situaţia ca unii dintre oamenii care trăiesc în ea să fie nevoiţi să fure murături pentru a-şi astâmpăra foamea! Pentru că aici cred că stă morala dureroasă a acestui episod autohtonizat dintr-o ediţie revăzută şi adăugită a „Mizerabililor".